30.10.13

Şttt..şttt..şttt..


...mi-au spus că nu trebuie să spun nimănui. Nu, nu mi-e frică, doar că le-am promis că voi tăcea chitic, că buzele-mi vor fi pecetluite. Ştiu că ştii că-s o vorbăreaţă, că arareori mă pot abţine să nu-mi exprim cauzele bucuriei pe care mi le-ai citit în ochi. E limpede că te-au frapat prin licăririle lor jucăuşe şi complice, atunci când ne-am întâlnit imediat după ce am aterizat. Nu...nu am fost cu avionul, elicopterul sau balonul. Nu mă mai trage de limbă, nu vorbesc pe această temă. Ioi, stai puţin, ştii că-s o mare căutatoare de soluţii, pe toate planurile de activitate. Oare pot să fac o mică şmecherie? Gata...Am plecat. Mi-a venit o idee. Ne întâlnim pe blogul meu, mai pe seară, chiar la noapte că şi aşa astăzi am dead-line la proba cu număul 12 din SuperBlog 2013
Dragă Ana..nu puteam să vorbesc, dar de scris nu mă opreşte nimeni. Poate doar lipsa curentului sau a fluxului de Internet/ internet. Apropo, trebuie să-i fac această cinste şi onoare de a ţi-l explica cu ajutorul Doamnei Wikipedia, mai ales că ieri a fost ziua lui, Ziua Internaţională a Internetului, născut în 29 octombrie 1969, la ora 22.30. Stai puţin, hai să facem un pact. Te voi suna ca să-i adresez niscai întrebări, dar tu nu ai voie să mă interoghezi sub nicio formă. 
Ţrr..ţrrr...ţrrr. De ce răspunzi aşa greu? Nu-i bai. Hai să ne jucăm de-a ghicitorile, pe nevorbite. Intră pe chat-ul facebook-ului. Vezi că-ţi trimit patru poze...cu schepsis...Fii foarte atentă la detalii pentru că...vei afla secretul sfârşitului de săptămână şi a hălăduirilor eliziace. Aceste patru exemple din fotografii te îmbie să cugeţi, nu-i aşa? Am fost într-o vizită de recompensare...ghiceşte unde şi cine m-a invitat. Chat-tănim în continuare:)
Păi, e cam clar..E vorba de o familie: tatălui îi revine barul. Precis e un bărbat care apreciază eleganţa, luxul şi a văzut prea multe filme. Ar fi un globe-trotter în căutare de aventuri, dar are deja o nevastă rafinată pe care o respectă şi-i face toate poftele. Anaaa...mai stop, nu aşa se vorbeşte. Pofte..Hai, pofte...dar, menţionez "pofte" clasice şi elegante. 
Zi-mi acum a cui e bufniţa? Dar brăţara? 
Uite ce cred eu..Bufniţa pictată manual, decorată cu cristalei şi realizată din ceva metal argintat..e totuşi a unui tânăr, fiul familiei...care se visează mare avocat...are simbolul Atenei, dar se vede cu ochiul liber că-i doar student la drept..cu ambiţii de High Hopes. Cât despre brăţara de piele căreia i s-a ataşat accesoriul bufniţei stilizate, faine, ochioase, misterioase şi strălucind a cristale precis aparţine fetei, sora viitorului dom' avocat, o tipă care ştie ce vrea..şi e iarăşi clar...cadourile sunt pentru ea la ordinea zilei şi a nopţii, pentru că simt că are destul de multe lucruri de ascuns...jdemii de surprize, inocente şi nu prea...
Ana, medium ce-mi eşti...Mai am o întrebare...cu toate detaliile pe care mi le-ai dat, nu ştiu de ce mi se pare că de fapt eu am picat în cursa ta...Tu ştii de fapt unde am fost, nu-i aşa? 
M-ai prins. Îmi face mare plăcere să vorbesc despre familia LuxuryGifts.ro...şi am vrut să-ţi dau unele amănunte pe care s-ar putea să nu le fi aflat încă. Uite, ştiai că partea economică păleşte în faţa experienţei de peste douăzeci de ani şi a cadourilor de suflet care păstrează amintirile vii şi reînvie emoţia de fiecare dată când sunt privite şi oferite? 
Dar din dar se face rai...Noapte bună, Eliza!









28.10.13

Juca-m-aş să mă joc cu jocul. Reloaded.

Draga mea Nemira,

* Adresarea atât de familiară denotă faptul că deja avem o istorie în comun încă de anul trecut când, purtată de impulsurile tale energetico-sentimentale, mi-am retrăit perioada liceului şi a fragedei tinereţi..almost gone:).
Acum e total altceva.. E proba cu numărul 11, cifră magică la daci, a competiţiei blogosferice SuperBlog 2013 şi mă voi întoarce în trecutul personal deja foarte îndepărtat, despre care v-am mai povestit, cel al primelor mele cochetări cu scrisul, dar şi cu "politica".
Nemira, cu tine vorbesc, de ce trebuie să îmi aminteşti de jocurile copilăriei, de ce îmi dai, printre exemplele inspiratoare ale probei, cărţile tale cu care te lauzi şi pe care le-am văzut ultima oară la Sibiu Book Festival, în luna septembrie: Jocul lui Ender de Orson Scott Card, Urzeala Tronurilor a lui George R.R. Martin şi Jocurile Foamei, autoare Suzanne Collins
De ce nu mă laşi să uit unul din jocurile pe care le-am început în clasa a V-a, jocul de-a politica? Oare pentru că nu poate să fie trecut cu vederea? Pentru că are continuitate şi în prezent? 
Să vă spun despre ce e vorba. În doua secvenţe: 
  • Am fost crescută de un tată, care pe lângă faptul că m/ne-a educat (pe mine şi pe Alexandru, fratele meu) într-un spirit puternic anticomunist, încă înainte de revoluţie [exemplu: Eu eram îndrăgostită în clasa a IV-a, '88/'89 de Flavius, iar el mi-a atras atenţia că nu e bine ce fac. Adică, faptul că ascultam Vocea Americii şi Europa liberă cu pârâituri trebuia, cică, să fie recunoscut şoptit, pe la colţuri, nu în gura mare să audă toată clasa şi să ne fie create în mod gratuit probleme de coloratură politică. Am ţinut cont de sfatul lui...pentru că îmi plăcea de el...], după acel decembrie '89, a devenit din ce în ce mai elocvent, iar eu, logic, îi împărtăşeam părerile...şi îmi părea rău că sunt doar în clasa a V-a şi nu am drept de vot, pentru alegerile din 20 mai 1990. A urmat vizita la Timişoara, cu noi cu tot, şi ajutoare pentru studenţii aflaţi în grevă, solidari cu Piaţa Universităţii, după acel iunie '90 şi Imnul Golanilor, învăţat pe de rost, aşa prin pimăvara lui '91. Mai trec, câtiva ani şi iar mă citez: Trec uşor pentru campania electorală din '96 în care m-am implicat, împrăştiind prin şcoala 4 afişele Speranţei (am sperat...ce draqu' să fac?). Tot în perioada de după eşecul viitorului...mi-am dorit să aibă succes lozinca "Monarhia salvează România!" Şi acum mai am câteva din portretele Regelui Mihai provenite de la Partidul Liberal Monarhist...prin anii '92-'93. Insigna cu coroana, din păcate, am pierdut-o...prin clasă, pentru că o purtam în fiecare zi, la şcoală. [La mulţi ani cu sănătate, Maiestate!]
  • Toţi foştii mei colegi de clasă ţin minte de pseodo-campania electorală derulată de partidul proaspăt înfiinţat de mine, la începutul lui iunie '90 - GFV, adică Grupul Fructelor Vesele..[Nu voi scrie mai mult despre partidul meu care fiinţează şi astăzi şi e formate doar din două fructe: Căpşună aka subemnata şi Ananas, alias Oana. Vreţi detalii? Sunteţi curioşi? Ia, ascultaţi-mă aici, într-o înregistrare din septembrie 2011, la Radio România Cultural, mulţumesc Raluca!]

[...Am uitat să vă spun versurile pe care le ştiu de mică şi care s-au sedimentat adânc în conştiinţa mea...O luptă-i viaţa; deci te luptă/ Cu dragoste de ea cu dor..spunea George Coşbuc în 1894. Clar, era vorba despre mine. Eu, copilul! Cu siguranţă, Ender, copilul, nu a fost crescut cu poezii, poate doar cu cântece specifice Şcolii de Luptă din care făcea parte...]

Şi, iată-mă iar pe baricade..era mai-mai să uit de Gerarul anului trecut. Acum, recitind ceea ce scriam atunci, mai-mai că-mi dau dreptate [vor veni peste noi niscai alegeri anticipate - n-a fost cazul, au venit cele (i)-reale, palamentare - , care poate vor resuscita, doar provizoriu:(, speranţa în normalitate...care-i aia? am avut-o vreodată?...partidele (mai ales cele din opoziţie) nu-şi vor mai da rând în definirea stării normale şi atragerea electoratului (foştii votanţi ai FSN în '90 [vinovaţii fără vină] plus ai noilor posesori de majorat...) dar, nimeni nu cred că va profita de schimbarea preşedintelui ca să ceară parlamentului, în primul rând, revizuirea constituţiei şi re-transformarea dulcei, nostre Românii în monarhie constituţională.]...având în vedere ceea ce se întâmplă acum...Zecile de discuţii
politicianiste despre oportunitatea începerii explotării aurului (ş.a:() de către RMGC şi protestul nostru care va continua, iar mă citez, cu mici completări, din ce scriam aseară pe facebook, după marşul de la SibiuDacă vom rămâne hotărâţi până la respingerea finală şi fără drept de apel a proiectului "poleit" rmgc, fără să ţinem cont de tergiversări/ manipulări/ vremea rea care va veni în curând ş.a...natura, patrimoniul, roşienii şi toată România ne vor mulţumi...că nu am lăsat să se întâmple această infamie!
Voi reveni, cu siguranţă! Mă bucur că am avut ocazia acestei probe a SuperBlog-ului 2013, în care jăcurile copilăriei mele se întrepătrund şi au o continuare firească cu jocul deja a adultului. Cu menţiunea, că acum nu mai este joacă. 
Ei vor să se joace cu cianură, iar noi: NU, NU şi NU!
ps..amintire foto din Roşia Montană, a anului 2001...
pps..nu vreau ca Albunus Maior să-şi sfârşească mileniile din vina noastră..





25.10.13

Câmpul vizual îngustat vs placa video cea mai performantă...:)

Este oare absolut aberant să tratez proba cu numărul zece a SuperBlogului 2013 atât de personal...încât să deraiez de la subiect, în deplină (ne)cunoştinţă de cauză şi acută penurie de informaţii neclasificate:)? Permiteţi-mi să mă explic alamicat, în stilul meu de neînţeles. 
Vrând să-mi verific folosirea corectă a caracteristicii postării enunţate mai sus, am ajuns la (cuvântul) aberaţie, cu ale sale sensuri: 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect (a se observa titlul); 2. Defecţiune a unui sistem optic, care duce la obţinerea unor imagini neclare, deformate etc. (cătinel, intrăm în subiect, pentru că urmează continuarea ...) ◊ Aberaţie vizuală = astigmatism (pe care îl am eu...de când mă ştiu. Şi în plus de ăsta, îmi face probleme şi câmpul vizual, care e în perioada lui de descreştere. Sper să nu mai avanseze spre şi mai rău..oricum mi-e deja inerent). 

Ioi, am zis ceva ce mă aruncă pe poteca dorită...Resident Evil, un joc de consolă, dar care este adaptat pentru PC şi pe a cărui "spate" îmi construiesc pseudo-aberaţia de vineri seară, prin care o novice în ale tuturor componentelor tehnice ce mi-au servit şi îmi servesc lumea jocurilor eliziace se intercalează volens nolens în disputa de gaming referitoare la performanţele pe care le poate obţine orice jucător adevărat, în funcţie de puterea plăcilor video. Forumurile de gaming încă nu sunt pe deplin hotărâte care este câştigătoarea între plăcile video nVidia sau plăcile video ATI
Dar, eu jucătoarea-cercetătoare, împreuna cu Mr. Google, în dreapta şi Mrs. Wikipedia în stânga, alături domnii Dexonline, respectiv Youtube, m-am hotărât să acord
votul meu pentru ceea ce am, şi anume, ATI Radeon, deşi frai-mio e susţinătorul
nVidiei. Aş putea să-i dau crezare, mai ales că el este ce-l care m-a îndreptat, acum ani buni, spre jocurile online, iar el însuşi era/ e un mare perfomer. Ultimul joc în care l-am văzut a fost Worlds of Tanks, online, cu bătăi, cu o grafică detaliată, cu subtilităţi în ale umbrelor norilor prezenţi deasupra armamentului din dotare a maşinăriilor de război. Vă puteţi da seama la ce se uită o dom'şoară trecută aproape fix...:D.
Dar cu siguranţă nu vă puteţi închipui că cercetarea mea, după verificarea magazinului online, apropiat sufletului şi necesităţilor mele, m-a dus puţin mai departe...la comparaţia, pe care mă cam sfiesc s-o supun atenţiei celor mai pacifişti dintre voi, dar care vă va oferi răspunsul...ATI sau nVidia? Mie mi l-a dat...şi nu mi-l retrag! VIVA ATI!


23.10.13

Notă de fundamentare - birotică/ noiembrie 2013

[De când mă ştiu, am căutat să îmbin utilul cu plăcutul, urmărindu-mi şi o altă zicală, experimentată cu succes: "Nu că trebuie, da' să fie", aşa că în prag de sculare cu noaptea-n cap, mâine dimineaţă, aşa cam pe la trei-patru a.m., pe chestiuni de CTC şi CTRL fiziologic la capitală, profit teribil de puternic şi nedisimulat de proba cu numărul nouă (altă cifră dragă, fie vorba între noi:) a SuperBlogului 2013 pentru a-mi face şi tema lunară & birocratică, aceea de a concepe şi redacta nota de fundamentare a cheltuielilor pentru activitatea administrativă a departamentului meu, format din şase buni colegi de birou. Să nu îndrăznească nimeni să cârcotească: "Ui şi la asta. Ne plictiseşte cu birocratisme, numa' să împuşte ea doi iepuri dintr-o lovitură, să împace şi capra şi varza." Acum mă încânt singură cu provorbe neaoşe din popor, culmea, fără vreo direcţie anume, doar de amoru' artei şi de graba strică treaba (sau poate că nu:P) ori de cine se scoală de dimineaţă departe ajunge...da' îi este somn toată ziua.

NOTĂ DE FUNDAMENTARE
Hârtie xerox - 3 topuri. De acum în colo ştiu să-i zic pe numele ei arhicunoscut, "hârtie copiator". :)
Pix - 12 bucăţi. Profit de ocazie să adaug şi 12 markere negre, albastre, verzi, roşii sau fosforescente (nu roz, albastru pal sau portocaliu...deşi putem lua pentru Cabinet). Vorbesc despre secţiunea de educaţie a muzeului, care pe întâi noiembrie are o dublă lansare: carte şi DVD - Obiect şi poveste. Teatrul de umbre la Muzeul ASTRA)
Şi acum să purcedem, cu încredere, luaţi de valul consumabilelor şi a biroticii...post it-uri (până nu demult le ziceam post stick-uri. Wrong, mi-a zis şefu-mio, plicuri, capse, ace de gămălie, pioneze, agrafe de birou, toate la cutie, apoi, elastice de prins afişele, lipici , că la noi, cleiul ăsta de birou dispare cel mai repede...se volatilizează. Oare mai mănăncâ cineva lipici? Eu mâncam la grădiniţă...îmi amintesc că avea un gust teribil de tentant şi săţios lipiciul de pe timpul lui Ceauşescu..Ţine cineva minte asemenea năzdrăvănii iscate de..foamea creativă:)?

In addenda:
- să nu uit, că iar îmi fac tema de mântuială: bibliorafturi şi dosare din plastic...verzi & rosii, spun gândindu-mă la ceea ce mă macină zilnic şi mi-e scris pe insignă: Salvaţi Roşia Montană
- şi mai comand ceva. Recunosc, am văzut că alţii au...şi invidia mă roade:D Vreau caiet mecanic...voi aveţi?


21.10.13

Sedus(ă)/ Abandonat(ă)..

Nu este nicio greşeală din punct de vedere gramatical. Povestea acestui început de săptămână pornit în trombă după o duminică liniştită şi însorită, deşi protestatoare, are două personaje principale, un el şi o ea. Nu este nici prima, nici ultima poveste de dragoste...aici, la SuperBlog 2013, în proba a opta..
Aproape simultan cu scrierea cifrei mele preferate, mi-a venit ideea salvatoare împotriva primului gând care-mi ordona "Las-o baltă! Nu-i de tine tema asta! Ai prea multe pe cap ca să-ţi mai ardă de seducţie!" Şoptit, mi s-a transmis o altă comandă, cu un glas profund, ceremonios, dar senzual: "De-o retrospectivă fugară...crezi că eşti în stare? Şi încă o întrebare, prezentul, ca prezentul...dar de viitor n-aţi auzit? Măcar din filmele SF? Să-ţi mai dau un indiciu...anul trecut a primat poezia, de ce laşi birocraţia şi restul neliniştilor să-ţi umbrească bucuria, ghiduşia şi speranţa?"
Bine..să înţeleagă cine ce-o vrea şi-o putea...anul ăsta are întâietate dialogul, iar finalitatea fiecărei situaţii nu cred că e cazul s-o expun în cuvinte, se subînţelege.
"Ce ai în colţul buzei? Ai mâncat ceva?" "Ioi, Doamne, ai o oglindă? Off, e pastă de dinţi.." 
Râd de-mi dau lacrimile..Lumina mi se-adună în colţuri, la ferestre./ Iar soarele se stinge sperând în viitor,/ Căci roşu se preface-n negru sau în zbor? (Cică, senin) Punct ochit, punct lovit..Punct.
"Du bist mein eiziger Reichtum! [Eşti singura mea bogăţie!] Ar trebui să te pun în raftul cu otrăvuri." "Hai mai bine să numărăm frunzele toamnei noastre"...Counting, still countin' până când s-a dat semnalul ... time to say goodbye. Dar zborul e strivit de prăbuşire./ Tăcerea, golul, setea, pustiul rezistă./ Dar inima nu. Deşi nu mai e tristă./ E DELOC (Deloc) Concluzia: "Nu trebuia să ne gustăm noi aşa de tare, cercetător..Nu trebuia să fii atât de dulce.."
"Mi-e dor de tine...Fumul nostru-i împreună, iar scânteia-i e Lumină." (Fuma-ţi-aş) Ai dispărut în negru de fum...sau mai departe.
Nu aici vroiam să ajung...dar, conştientizez cât de important este olfactivul în viaţa mea..Parfumul care mi-a gâdilat de fiecare dată simţurile, m-a răvăşit, m-a înnebunit, m-a năpădit şi mi-a dat super-puteri nebănuite..inclusiv cea de anduranţă, pe care nu mi-o doream neapărat...dar pe care o aveam dată drept exemplu în mituri, legende, eresuri şi basme. Mă gândesc la Prometeu, dar îmi amintesc şi de Ana lui Manole.
Nu mai pot. Hai, voce interioară, senzuală, puternică, dar totuşi tandră...Convinge-mă să continuu!
Tu ai scris poezia asta? Care? Speranţă? Râd.../ Altceva...poate dragoste?/ Deja se simte o schimbare.../ Nu mai am putere să râd,/ M-am înecat în râs...şi am murit. (Ioc) Da. Dezice-te de ea! 

E timpul să zbori ... cu Super Playboy!







19.10.13

(Re)Punerea codiţei la prună sau Reimaginarea genţii...

..Nu-mi le asum. Îmi pare rău. N-am fost eu, deşi la prima vedere aşa s-ar părea. Nu sunt nici geniul pământului care a decis ca fructele să stea atârnate prin codiţe cât de cât subţiri de craci, pentru a putea pica mai uşor în gura nătăfleţilor, nici marele inventator al genţilor şi poşetelor. Clar nu..ai uitaţi-vă aici şi la istoria lor încă din secolul al XIV-lea, deşi menţiuni apar încă de pe vremea hieroglifelor. Credeţi că iar am luat-o razna..prin păpuşoi? 
Nu vă speriaţi, sunt abia la proba cu numărul şapte a SuperBlogului 2013 şi am un exerciţiu de a-mi imagina noi modalităţi de folosire a genţii. Chiar pe mine m-au găsit, pe mine cea care două anotimpuri (iarna şi primăvara nerepusă în drepturi) îmi iau rucsacul în spinare, iar pe parcursul celorlalte două mă vedeţi cu geanta mea neagră, numa' bună să-mi stea pe umăr şi să-mi care dosarele, mâncarea, umbrela şi alte câteva lucruri de maximă utilitate? Aaa, nu vă spun, trebuie să încapă în ea...ori de câte ori mă apucă cheful de cumpărături după servici şi câte o pită pâine de 800 de grame sau un iaurt la litru sau doua portocale mari..
Aţi observat cum am schimbat volens-nolens destinaţia unei genţi office într-una a unei precupeţe..ioi, câta-mai dezonoarea în pe ea. Ei îi convine, dar nu ştiu sigur dacă nu cumva îşi invidiază suratele ei, genţile Reeija..care arată şi, probabil, se comportă ca nişte regine..toate-n piele şi pentru orice tip de eveniment. 
Dar, totuşi, deşi sunt frumoase de-ţi stă retina în uimire, căutându-le modelele în funcţie de categoria căreia i se adresează, pentru mine aceste genţi de damă nu mi se potrivesc pe suflet. Poate cele handmade sau geanta din piele naturală Yvonne, cu baretă...Păcat că e doar roşie, dar nu-i bai mare...culoarea se poate schimba uşor. Sper..Sau?



18.10.13

AMR 50 de zile de strajă expectativă până ajung la Straja..

13+30+7...şi gata, voi zvâcni spre munţi, spre necunoscutul cunoscut doar cu ajutorul prietenului meu de care v-am mai povestit, Mr. Google, spre o aventură pe care acum, fără să am prea multe detalii logistice mi-o pot închipui cum vreau eu...E pre-vacanţa mea viitoare. Nu înţelegeţi concepul? Logica v-ar putea indica o perioadă scurtă, una, două zile, un sfârşit de săptămână invernal, de exemplu, pentru cercetare, investigare, acomodare, trăire intensă în avangarda unei vacanţe de vis eliziac, în prag de primăvară 2014. 
Am uitat să vă expun instrumentele de lucru al postării mele...din care mai am doar o oră de documentare şi de exersare a propriei imeginaţii: 
calendar-----> peste 50 de zile de acum în colo e iarnă totală, e week-end, e imediat după Moş Nicolae, e clar primesc cadouri...De la cine? De la cine? SuperBlog 2013 vă spune ceva? Nu? Vă şi spune la Radio Lynx, dar mai mult vă scrie că în 7 & 8 decembrie vine Gala de premiere SuperBlog 2013...pentru toţi cei care vor avea puterea psihică de a mai trece un an de SuperBlogger pe răbojul Timpului.
verificare prognoză meteo-----> din punctul de vedere al istoricului temperaturilor şi al estimărilor a la long:)
hărţi -----> diverseHelp me again, Mr. Google!
bagaj -----> bocanci, haine groase, mănuşi, schiuri, dar outfit-ul de petrecere. Că noaptea ne-o vom petrece la căldurică, ori în restaurant, ori la cazare Straja, ori în sala de conferinţă..nocturnă:D. 
Hai că n-o mai lungesc..plec la Straja, la Vila Alpin. Mi-am pus aici harta să-mi fie la îndeochimână în caz că mă apucă dorul de căzături cu schiurile, dar şi să-mi vizualizez traseul telescaunului..Şi gândiţi-vă că vorbesc acum doar de pre-vacanţă..Şi nu omit indicaţiile tehnice: Din Petroşani, pe DN 66A, se ajunge în municipiul Lupeni. La indicatorul "Spre Straja" se merge pe strada Calea Brăii pana la a doua bifurcatie unde se poate opta pentru telescaun (la dreapta) sau pentru "Drumul Crucii" (la stânga). Pe "Drumul Crucii" (cca. 9 km), iarna se recomandă auto 4x4 sau, obligatoriu, lanţuri la roţi. De unde fac eu rost de un jeep oare? Găsesc eu..m-oi descurca:)!
Vă puteţi închipui vacanţa propriu-zisă din primăvara următoare? Trasee serioase: Vf. Mutu (1737 m), Vf. Straja, Valea Braita, cascadele Braitei, Cioaca, Pasul Vulcan, excursii de neuitat şi musai de (re)expeimantat...Ţara Haţegului mi-este în inimă încă din facultate, când săpam la Orăştie şi în Dealul Pemilor, energii...de nestăvilit! 




16.10.13

Nu mă pot concentra..

...am trecut de ora şapte, aşadar mâncarea pentru azi s-a prescris deja. Facebook-ul vuieşte a gaze de şist (explicaţii Mrs. Wikipedia, în engleză), a proteste, a încrâncenări..a probleme reale, iar eu îmi caut un punct de sprijin iluzoriu..
Cu lumina stinsă, cu un gând ascuns în întuneric, mă îndrept tiptil spre frigider, deschid încet uşa şi mă izbeşte incendescenţa care şade cuminte pe cel de-al doilea raft...Eu ştiam eu că am lăsat două bunătăţi acolo...De ce e un singur miez, de ce văd o singură lumină, de ce nu-mi respect promisiunea făcută mie însămi de a nu râvni la...calorii peste program? Am cel puţin o scuză, îndrăgosteala de brânză, databilă acum un an, pe vremea asta...cumulată cu savoarea uneia specilizate în pufoşenii gustoase, inedite, creative, vitaminizate şi total naturale. Ceva cu adevărat nou: brânză  cu gust de lapte proaspăt, extrem de bogată în Calciu şi Fosfor. Poate că nu-ţi vine să crezi, dar două porţii de Miez de Lapte asigură 66% din doza zilnică recomandată de Calciu şi 50% din cea de de Fosfor. Iar Calciul şi Fosforul sunt foarte importante pentru organism, ele răspund de sănătatea oaselor şi a dinţilor noştri. Iar Miezul de Lapte este făcut, aşa cum probabil te şi aşteptai, doar din lapte, cheag şi puţină sare. Nici vorbă de coloranţi, conservanţi sau alte adaosuri artificiale. Îl găseşti în ambalaj practic de 3x75 g, exact cât să prepari orice îţi doreşti: aperitiv, gustare sau desert. Forma, moliciunea şi prospeţimea te vor încânta, cât despre poftă de mâncare sau pasiune... aşteptăm să ne spui tu! Adică eu? Chiar eu? Numa' un pic. Să termin şi ce-a de-a doua porţie pentru a-mi avea efectivul complet de calciu şi fosfor că tocmai am găsit-o în cămară. Acolo mi-am ascuns-o să nu mi-o hăpăie posibilii musafiri nepoftiţi. Ce spuneai? Vrei feed back? Eu mai vreau o bucăţică, mai doresc un răsfăţ seratic, vreau vise frumoase prinse în dreamchatcher-ul meu cu pene albe..Vreau albul abolut...
L-am găsit aici!
Ioi, deja visez. Esenţa laptelui proaspăt strâns de Delaco, miezul suprem al băuturii mele preferate mi-aminteşte de o imagine de poveste..de tărâmul minunat unde râurile curg cu lapte şi miere în loc de apă...
Gata, Elizo, du-te la culcare, ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să primeşti! 
ps..ok, am trecut încet-încet de proba a cincea din SuperBlog 2013, iar cu gura plină de vise pufoase cu miez de lapte real/ ireal, dar teribil de apetisant şi savuros, vă doresc o noapte liniştită şi vă dau întâlnire în reverie..
pps..nu v-am spus combinaţia mea de astăzi...un Miez de Lapte bucurat de vecinătatea unei portocale dulci şi a unei felii de cozonac cu nucă. Strange? Poate..dar yammy

15.10.13

Greşeala "fatală" duce la..

...aburirea unei teme a SuperBlogului 2013, cea cu numărul patru şi a cărei termen limită este/ era astă-seară la ora 23 şi 59 de minute. Un Super1stTime neavenit şi a naibii de frustrant ciudat. Recunosc că-s total ocupată cu "dependenţele" mele muzeale şi astrale. Sau să le zic şi dependinţe:)..Încep cu o mărturisire puţin întârziată, acum la' cinşpe zile de SuperBloggin'. Nebunia care mă înconjoară, tumultul tropăitor al Timpului în galop, fuga de la o răspundere la alta, peste care tronează, fără a da vreun semnal de plecare, Miss Bureaucracy, toate m-au împins pe făgaşul, citit cu o neatenţie nedisimultată, a tentaţiilor (i)rezistibile, ce mi-au creat premisa aventurării pe un tărâm complet greşit. Timpul nu ţine cu mine, dar eu ţin cu dinţii de el...
Gata, pace!
Ce-am făcut? Ok..am citit tema, apoi am căutat filmul Thanks for Sharing (2013), fără să mă uit la la trailer-ul care-mi era dat pe tavă..şi inventând un alt titlul, din pură imaginaţia aka tentaţie/ tendinţă puerilă. Nu, că eu sunt deşteaptă..Uite că am găsit filmul..Hai că mă uit, fără cercetare prealabilă...fără niciun gând. Fake! Da, am luat ţeapă...sau, cine ştie? Habar n-am ce va ieşi din abureala pe care mi-o scriu acum cu intenţia de a salva cât de cât situaţia ingrată. A fost filmul greşit. De comedie, era comedie. Dar, abia acum în ceasul al 12-lea, ştiu despre ce e vorba în cel real, care e din 4 octombrie în cinematografe...De un lucru sunt absolut sigură: e bun. Scenaristul filmului The Kids Are All Right [extraordinar şi la propriu şi la figurat] Stuart Blumberg are un 1st time al vieţii. E regizor. Abia aştept să văd filmul, cine vine cu mine când va veni în unicul cinematograf din Sibiu:(:) de care depindem? 
Cu ocazia confuziei în care înnot aberant de duminică încoace, tocmai mi-am dat peste cap dependenţa pe care vroiam să marşez, aceea de a fi stăpână pe situaţie, de a nu pierde controlul micilor sau mai marilor evenimente, de a fi în siguranţă pe toate planurile: financiar, profesional, amical şi/ senzorial, familial, medical ş.a.m.d. Mi-a tras-o graba...Aşadar, n-am rezistat tentaţiei mele, pe care mi-o (re)cunosc de mică, pe baza complexului de superioritate de natură cvasi-falsă, ce-a a nerăbdării, neaţenţiei, infatuării şi simplismului eliziac. Mai ţineţi minte ce scriam prin 2011...că mi se potriveşte ca o mănuşă pe tema Tentaţiilor (i)rezistibile...şapte dintr-o lovitură...păcate, capricii, plăceri sau hobby-uri? Şi mai am câteva întrebări...aici pe afişul din dreapta..Răspunsul meu ar putea fi intuit la no 7:)!


11.10.13

Puseu de sinceritate..Am nevoie de un Farmec!

Astă seară sunt grăbită, că mi-i casa neîngrijită, rufele mi-s la soare (asta dacă-mi iese planul de mâine:) şi Timpul iar n-are răbdare. Halal de aşa prieten! Mă lasă pe ultima sută de metri cu proba trei a SuperBlogului 2013 şi mă îmboldeşte la sinceritate, nu neapărat la creativitate. Facila de mine a ales pentru această criză...să-şi verse năduful în ritm alert, cu speranţe rapide, dar deja vechi...în curând se face anu' de la lansarea problemei.
Preambul: Părul meu era teribil de frumos, sănătos, invidiat, atrăgător, strălucitor, puternic...câteodată chiar înnebunitor [nu mă faceţi să vă dau detalii, n-am ales conţinut strict pentru adulţi]. Dar, de în luna decembrie a anului trecut nu mi-am găsit şamponul cu care m-am spălat ani de zile, cel care a dat & a menţinut calităţile expuse mai sus. Am fost forţată de musai-ul ivit brusc să-l schimb cu altul pe care-l văzusem într-o reclamă. Greşeală fatală...părul meu s-a răzvrătit. Şi nu doar el, ci şi scalpul, care peste noapte...producea en gros şi en detail firişoare mai mici sau mai măricele de zăpadă grasă.
Obişnuinţe: Părul mi-l spal o dată pe săptămână..De frumos, tot fain e...da' nu mai e cea fost. Ori a îmbătrânit, ceea ce-i destul de plauzibil ori are nevoie de un Farmec puternic. Mai ales că...
Actualitate: Mătreaţa aproape i-a dispărut, dar sănătatea lui e încă în pioneze. Pielea capului meu drag dă semne de ceva simptome alergice...[scuzaţi-mi narcisismul evident la apelativul folosit în gratularea gratuită a extremităţii mele superioare aka the head.. Aşa sunt eu...titlul mă obligă să fiu sinceră până la proba contrarie capăt, nu?]
Viitor...sper strălucit: 
1. Alerg la doctor...la alergolog, respectiv la o consultaţie cosmetico-farmaceutică.
2. Ce m-aş fi făcut fără ideile pe care Gerovital Plant Tratament? [Nu cumva să săriţi că vă bombardez cu link-uri, pentru că ideea centrală este cea a folosirii blogului pe post de agendă a unei uituce relative.]
3. Alegerea produsului/ produselor, în funcţie de indicaţiile primite de la specialiştii denumiţi la punctul 1, dar şi de lista premiilor acestei probe [acum chiar o dau în bară cu sinceritatea...şi se zicea că bunătatea e la un pas de prostie...Off, iar mă vait..de la admiraţia excesivă pentru mine însămi alunec pe panta denigrării personale. Off!]:
- 1 Set Tratament anti-age pentru păr: 1 şampon Anti-age 30+, 1 Mască anti-age 30 (mă încadrez, Timpul a avut grijă să adauge la 30 + 5:)
- 1 Set Tratament Pro Color: 1 şampon Pro Color, 1 bucată Ser Pro Color + 1 Mască Pro Color - nu e cazul meu...încă nu se văd aşa de tare firele albe..sau?
- 1 Set Tratament sebum control: 1 şampon sebum control + 1 Ser sebum control - cosmeticianul va avea ultimul cuvânt
- 1 Set Tratament anticădere: 1 şampon anticădere + 1 Ser anticădere - da. Îl vreau. Totuşi, după
un pieptănat serios nu cred ca e normal să rămână un şomoiog de fire pe perie...fie el cât de mic.
- 1 Set Tratament intensiv de regenerare: 1 şampon regenerant + 1 Loţiune regenerantă cu petroleum + 1 Kit de tratament pentru regenerarea părului. Se aprobă şi e dorit.
- 1 Set Tratament intensiv antimătreaţă antifungic: 1 şampon antimătreaţă cu ichtiol + 1 Loţiune antimătreaţă cu ichtiol. Numa' dacă găsesc în dexonline ce înseamnă ichtiol. L-am găsit...E clar. Aşa un pic, un pic...mi-am mai descoperit un diagnostic. E clar de cercetat.
- Tratament pentru întreţinere: 1 Masca pentru păr degradat + 1 Ser pentru vârfuri deteriorate - Nu mi se aplică. Cel puţin, aşa cred şi sper, dar poate mă va contrazice cosmeticianul.
- Tratament permanent de protecţie: 1 Ser hidratant termoprotector - Dacă nu mă uitam ce-i, nu-i înţelegeam mecanismul. Conductivitatea foarte scăzută a peliculei protectoare reduce semnificativ pătrunderea căldurii în interiorul firului de păr şi împiedică “arderea”. Minunat.

Seara s-a terminat...îmediat începe noaptea...alegerile pot fi multiple...întrebare de "Noapte bună":
Cine e doctorul personal al părului tău?


9.10.13

Apăsă butonul de teleportare, te rog! Dacă nu, mai fă-mi un fresh....

Bună dimineaţa!
'neaţa, Eliza! 
Bună! La ora asta se vine? Nu ştii că micul dejun e până la opt jumate? Noi suntem aproape gata! Ce-ai făcut până acum?
Ritualul meu de dimineaţă...nu-i bai că sunt la seminar aka hotel. Chiar înainte spăl pe faţă tre' să aprind televizorul că acasă nu am nevoie:), iar acum vreau să profit.  Apoi, m-am apucat de exerciţiile începutului de zi. Pentru dezmorţirea nopţii, pentru alungarea lenii, pentru un start voios al zilei, pentru mine şi sănătatea mea, pentru...şi-o zic o ţârică cam timid..păstrarea greutăţii mele...cam din liceu încoace, adică de acum 15 ani. Repetiţia e mama învăţăturii! Aaa, şi să fiu o întârziată matinală, dar în vervă pentru tot restul zilei şi până diseară, când îmi scriu proba a doua de la SuperBlog 2013. Ce e de mâncare?
De toate pentru toţi...aruncă o privire peste sărăcitul deja bufet suedez...brânză, caşcaval, miere, gem, unt, şuncă de Praga, salam de la tine...adică de Sibiu, salată şi alte crudităţi, ompletă, ochiuri, crenvurşti, prăji...nebunie. Sări în schemă că dacă te mocăieşti, nu te aşteptăm!
[după circa patru minute, mă îndrept cu farfuria plină ochi spre masa noastră şi dau să muşc din chifla de secară când sunt întreruptă]
Cafea nu ţi-ai luat?
Îmi iau imediat, acuşica!
Ne te mai chinui. Las' că-ţi aduc eu ceva mai bun şi sănătos...ceva ce-mi fac eu în fiecare dimineaţă acasă, da' nu credeam că voi fi astfel răsfăţată şi în deplasare.
Ce?
Surpriză..
[alte patru minute trecute...cu folos. Eu am apucat să-mi consum aproape jumătate din tot ce mi-am pus în farfurie şi Andrada s-a înfiinţat cu un suc. Chiar că-mi era sete!]
Ioi, minunăţie! Ce-i cu sucul ăsta? Îmi dau seama că-i de portocale, dar ceva nu înţeleg...Cum de e atât de bun?
N-ai auzit niciodată de storcătoare de fructe?
Ba da...dar niciunul din fresh-urile pe care mi le-am comandat prin varii baruri nu avea prespeţimea ăstuia. 
Înseamnă că nu foloseau tehnologia storcătoarelor cu presare la rece!
Ce-i aia? N-am mai auzit expresia asta decât prin ceva industrii de maşini...oare:)? Şi nu era pentru stoarcere, ci pentru presare..
Ştii tu ceva..da' nu destul. Acolo unde sunt ceaiurile, cafelele şi laptele, în spatele sălii de mese, se află aparatul pe care ţi-am zis că îl am şi eu acasă şi profit de el, nu doar dimineaţa. Este Geniul Hurom Slow Juicer pe care-l poţi găsi în anumite magazine online, cu o simplă căutare printre produsele categoriei...ia, ghiceşte care...să văd dacă-şi face fresh-ul efectul..Ghiceşti?
Storcătoare?
Yep..şi iubitul meu roboţel-ajutor îmi face într-un ritm de allegro festina lente toate poftele. Îmi stoarce pe lângă toate fructele şi legumele obişnuite, orice tip de rădăcinoase: morcov, ţelină, sfeclă roşie, ridichi, cartofi, ghimbir şi altele.
Atât?
Nuuu...mai poate stoarce şi orice tip de frunze: pătrunjel, iarbă de grâu, iarbă de orz, iarbă de lucernă, frunze de spanac, ţelină sau salată. 
Nu mai pot...prea mult...Nu-mi vine să cred!
Da' de lapte de soia sau de migdale nu ţi-e poftă? Că poate şi asta să facă...Dar nu ţi-am zis ce-i cel mai important...scuză-mă că mi-l laud, e al meu..:) Prin metoda folosită de storcătoarele Hurom, cea de stoarcere sănătoasă prin presare la rece, rezultă un suc consistent şi natural, pe care nu l-ai putut savura de la storcătoarele tradiţionale de prin barurile tale sau aflate în proprietatea prietenilor tăi. Ălea folosesc metoda de stoarcere prin răzuire şi centrifugare la viteze mari. Şi e clar, ce bei tu de obicei este un suc fără consistenţă, oxidat, aerat şi cu multă spumă.
Atunci, e logic că-s mai multe vitamine în sucul preparat de dragul tău Hurom!
Da..de şase ori mai multe. Şi gândeşte-te că vei avea şi de 2 x mai mult suc...Nu-i şmecherie?
Ok, ok...cea mai mare şmecherie ar fi să-mi arăţi urgent butonul pentru teleportarea noastră în sală...că a noastre colege ne-au lăsat baltă suc şi au tulit-o la sesiune..



6.10.13

Corol(l)a prietenilor mei imaginari...

...s-a îmbogăţit cu o nouă, veche petală. Nu mă întrerupeţi..n-am nici debutul! 
La început, a fost Mr. Google, demult, tare demult. A fost primul, încă din facultate...dar, nu singurul. Şi-a adus frăţiorul, pe Mr. Youtube, căruia îi mulţumeam la începutul lui 2011, răspunzând celei de-a treia întrebări a unei "lepşe". Până aici v-aţi dat seama de cele câteva cuvinte-cheie ascunse printre rânduri? Scris, blog, octombrie, deci e clar ----> tuleo la prima probă a SuperBlog 2013. Pe Mr. Dexonline nici nu mai are rost să-l menţionez, e un apendice intrinsec în această ecuaţie, aflat pe aceeaşi poziţie cu o altă doamnă-prietenă Mrs. Wikipedia. Nu mă întrerupeţi încă, abia am început! 
Totuşi, mă opresc singură să-mi recit o poezie, care mă bântuie din când în când, de prin clasa a XII-a...
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
(1919 - Lucian Blaga)
...doar că, brusc, mă blochează uimirea cauzată de analogia dintre sensurile secvenţiale ale poeziei, cunoaşterea luciferică, cea paradisiacă şi cea terestră [acum exagerez puţin] şi corelaţia, de factură personală, cu variantele modelului noii Toyota Corolla: Terra, Luna şi Sol
Aşadar, corol(l)a mi-e aproape gata. Prietenii mei virtuali, poezia fluorescentă a lui Blaga şi Frumoasa cu un scop precis. Frumoasa, v-aţi dat seama, este ea, noua Toyota Corolla, a cărei design modern şi elegant se cumulează cu tehnologia Toyota Optimal Drive şi sistemul valvematic
Dar, sloganul ca sloganul...înţelegeţi-l în varianta la plural, Frumoasa cu scopuri precise: confort (de la remodelarea inteligentă a locurilor la spaţii de stocare, de aceeaşi natură), siguranţă (exemple: cameră video marşarier, comunicare simplificată, sistem audio cu display avansat, navigaţie intuitivă), funcţionalitate maximă prin intermediul sistemului Toyota Touch 2 & Go
Aţi avut timp să remarcaţi noutatea referitoare la Google Street View and Panoramio? Încă nu? Va fi available din ianuarie 2014, dar cine vrea să afle mai multe detalii poate să-i întrebe pe cei (clienţi şi jurnalişti:) care au participat la Frankfurt Motor Show, începând cu 10 septembrie.

Şi deoarece nu cred într-o toamnă neapărat frumoasă..pentru că "sistemul meu de navigaţie intuitivă interioară" îmi transmite că vremea se va schimba în curând şi ploile ne-ar putea răvăşi...am păstrat pentru final...fotografia care îmi susţine pledoaria pentru Frumoasa cu un scop precis. [Frumoasa cu scopuri precise]