4.12.12

Dor prezent & viitor!

Deja mi-e dor de SuperBlog...dar, cu părere de rău şi sinceră să fiu mă voi gândi de două ori dacă voi participa la ediţiile viitoare! Mă contrazic teribil, nici eu nu-mi înţeleg perfect sentimentele aflate în opoziţie nenaturală, contradictorii, dar firave şi nelămurite, care m-au copleşit acum, dând timpul înapoi şi retrăind ultimule două luni energizante din cauza scrisului & a creaţiei, dar şi obositoare şi cvasi stresante, adeseori, datorită dead-line-urilor. N-am nimic împotriva lor, doar îmi fac mea culpa pentru că în primele săptămâni nu am ştiut să-mi gestionez bine timpul...rar liber, lacună corectată în ultima lună [...]
Am început postarea sâmbătă, dar n-a mers. Văd că m-am schimbat. Când eram mai copilă, mai tinerică...îmi extrăgeam energia, inspiraţia şi din tristeţe. Am vrut să-mi mobilizez Eul să ia atitudinea pozitivă cu care l-am dresat învăţat, dar m-am lovit de încăpăţânare şi dezinteres...bine că şi-a revenit mai pe seară, iar acum e încă în "carantină". Să vedem cu ce "talente" ne va epata?!?
Vă mai amintiţi gândurile începutului? "Mă voi înscrie pentru a scrie, pentru a nu mai fi leneşă, pentru a-mi dovedi mie că pot pe parcursul a două luni, din octombrie până în întâi decembrie, din şapte în şapte zile, să-mi impun un program de scris...cum spunem, de bunăvoie (cu voie bună:) şi nesilită de nimeni...aaa, ba da, doar de mine! De-asta nu sunt bună PiaRistă...că evit esenţialul...Este vorba de un concurs, cred că frumos, cred că greu, cred că nu imposibil de dus la bun sfârşit! Om trăi şi om vedea ce voi face la SuperBlog 2012! Ce-ar fi să dau Lovitură Norocoasă, dacă Lucky Strike sunt ţigările mele preferate, din 1999, vara! O fi vreun semn că nu le fumez degeaba?"[Din cauza voastră am rărit-o mult cu ţigările, nu mă puteam ridica de la laptop...din prea multă inspiraţie. Şi uite aşa treceau orele fără să-mi aprind viciul fumător!]
Preveadeţi o retrospectivă? Chiar credeţi că o să fie nehaotică? Concursul s-a terminat, deşi asta îi este ultima etapă, a treizecea. Acum scriu iar, aşa de capu' meu, cu abramburelile mele de care v-am cam salvat în ultimele două luni...dar voi continua mâine. Nu mai mă presează dead-line-ul [...]
Am revenit...după o zi nebună cu 2 vernisaje, dar şi diverse nebuloase & după ultima SuperEmisiune Radio Lynx din seria SuperBlog 2012. Noroc că m-a energizat şi răspunsul legendar, primit prin e-mail.
Hai totuşi să nu haotizez lucrurile de la început...[am revenit la cuvintele inventate...yes, yes, yes...sunt iarăşi eu, însămi!] Mai întâi răspund la întrebările echipei SuperBlog...şi apoi vă dau vouă amănuntele suplimentare, sau poate le mixez coerent/ inteligibil, pentru a nu se crea confuzii prea mari, cum a fost cea cu Mexicul:)).
Acum, la finalul SuperBlog 2012, ce părere ai despre competiţie? Ce ţi-a plăcut, ce nu ţi-a plăcut şi de ce? Nu mai ştiu să scriu...am ştiut două luni, mi-am văzut articolele notate, unele la sânge [vorbesc de proba 5, de la Luxury Gifts, la care am luat doar 49 de puncte, minus cele 20 penalizare că încă nu conştientizam concursul = 29 p.], unele de vis...Exemplele, mai încolo! Mi-au plăcut majoritatea temelor...stimularea creativităţii, a imaginaţiei, a cercetării & a acumulării de cunoştinţe noi despre lucruri şi fapte de care nu aveam habarul necesar:) Mi-a plăcut că mi s-au trezit amintirile, în general din perioada liceului...pe care aproape o uitasem.
Hai să spun şi ceva o ţârucă negativ! Fiind la prima participare într-un concurs de acest tip, îmi remarc lipsa de experienţă...Am crezut cu 80 de puncte sunt notă mare...nici prin cap nu mi-a trecut s-o contest..Eu mă bucuram...şi tăceam, deşi mă lăudam prietenilor, lu' mama, colegilor, cu câte un 80, de parcă aş fi pus jumătate de codiţă la prună. Poate ar trebui, pe viitor, să fie creat pe site un loc al novicilor, mai personal decât Q&A. Nu chiar să fie luaţi de mână şi manipulaţi educaţi, ci, pur şi simplu să li se dea sfaturi de la cei trecuţi prin câţiva ani de competiţie.
Cum ţi-au părut temele? Care temă ţi-a plăcut cel mai mult? Temele mi s-au părut au fost grozave, în proporţie de 75%! Mi-e atât de greu să fac un clasament...Deci, acum mi-au trecut postările SuperBlog 2012 pe sub nas...Off, oricum le am notate pe mai multe foicele, cu punctajul aferent. Mă rezum la enumerarea unor probe care mi-au crescut emoţiile, adrenalina, bucuria de a scrie...fără să se supere nimeni, aleatoriu: Toyota & Avensis, maşina viitorului meu soţ; Nemira cu a ei/ a mea primă carte citită + dragostea mea din liceu + Ţigara, povestea unei seducătoare;  Delaco şi caşcavalul afumat, din care nu m-am zgârcit să-i dau lu' frai-mio; Magazinul Azerty cu Tipăritura vs Online, Dell-ul şi inventarul meu ; hotelul NH Puebla, Mexic; Oktal la 80 de anii mei viitori şi Vechi & Nou; -real Hypermarket, sportul meu şi ciorba de fasole cu ceapă roşie [a naibii de mâncăcioasă ce sunt!]; PR-ul SuperBlog, imaginat de mine şi...na, ui că s-o cernut probele preferate şi îmi dau acum seama care dintre ele mi-a pus la contribuţie cel mai mult imaginaţia & bucuria scrisului...LuxuryGifts.ro şi Legenda Şampaniei, vrăjită prin aruncarea unui granat...piatra mea preţioasă favorită! [scuze, de fapt semi:)]

 



 





În ceea ce priveşte sponsorii şi jurizarea, care este preferatul tău şi de ce? Ok, hai că ştiu că trebuie să-mi declar sponsorul preferat, dar oi fi eu doar pe locul 41...momentan:), dar sunt mai cu moţ, de când eram mică...Deci îmi aleg trei sponsori preferaţi, cărora Magia Florilor să le ofere câte un bucheţel/ aranjament floral. [Dar am o scuză, au domenii de activitate diferite.] Aşadar şi prin urmare: Nemira, pentru toate bucuriile pe care mi le-a creat prin intermediul amintirilor şi pentru cartea pe care mi-am cumpărat-o şi o voi citi de acum în colo:). Apoi, magazinul Azerty, pentru conştientizarea Elizei..[a se remarca "Z-ul" care ne leagă:)] cu privire la valoarea tehnologiei, a tehnicii şi a viitorului. Şi nu în ultimul rând dăruiesc un bucheţel -real Hypermarket pentru drăgălăşenia probelor. Naturale, simple, faine, chiar şi gustoase!



Ce alţi sponsori ai dori să susţină această competiţie? N-ar fi fain să fie implicat şi Eventim? Vă daţi seama ce probe ar putea aduce...Da, asta a lipsit din SuperBlog 2012! Muzica!





*A se nota...:), aşa cum şi eu am notat această ultimă postare opţională.pentru voi, SuperBlog 2012!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu