Priorităţile vieţii..pe termen lung!

Proba cu numărul 12 de la SuperBlog 2012 nu mă dă peste cap neapărat, dar mă face să-mi analizez, pentru a nu ştiu câta oară, viaţa, atât profesională, cât şi cea personală. Vă spun un secret, care, în principiu, ar fi fost de dorit a se înţelege, pe parcursul tuturor articolelor mele de aici, de pe Eliza Day & Night, şi anume, acest jurnal online este metoda mea de îmbogăţire a autocunoaşterii. Clar şi concursul SuperBlog, la care particip în stilul meu de căutare a 1st time-urilor, este un stimulent care îmi va demonstra mie, în primul rând, gradul de asiduitate pe care îl deţin. Sunt îndeajuns de perseverentă? Sunt influenţabilă în materie de note, mai mari sau mai mici, după caz...bla, bla? Mă demotivez uşor? ş.a. Sunt întrebări cărora le caut, până în 30 noiembrie, răspunsurile!

În ultimii doi ani, de pe la 32 de ani:), am început o operaţiune extrem de importantă pentru viaţa mea, [Doamne, de ce mă simt acum aşa de vulnerabilă în faţa voastră?..da, îmi simt gândurile pe care le am în planul divulgării:(.] cea a prioritizării tuturor lucrurilor care mă înconjoară, iar tema adusă de echipa celor de la TMI Romania mi se potriveşte ca o mânuşă. Am ajuns aproape obsedată de managementul timpului & evaluarea riscurilor. Efectiv pentru mine, pentru activităţile în care mă implic/ sunt implicată soluţia de rezervă (cel puţin una), back-up-ul nu trebuie să lipsească din nicio schemă a vieţii. Vă daţi seama despre ce laturi ale existenţei vorbesc, nu-i aşa? Job-ul, extra-job-ul şi familia (mama, tata şi Alexandru), iar întrebările ivite sunt două: 1. Care sunt, totuşi, soluţiile pentru a duce o viaţă echilibrată? & 2. Automatismele, obiceiurile, pe care mi le-am creat, cvasi rigurozitatea acţiunilor -cvasi, pentru că, cu toate acestea, acord un loc important spontaneităţii-, mă asigură că acestă trecere, care se numeşte, viaţă, este una cât de cât perfectă sau, mai bine zis, perfectibilă?

Mai demult, la începutul anului trecut, am completat, cu maximă sinceritate o "leapşă" cu şapte lucruri care-mi plac teribil, mă motivează, mă distrează, mă fac să mă dezvolt. Aici, mi-am clasat locul de muncă (Muzeul ASTRA) pe al doilea loc şi l-am descris în felul următor: "Aici mă (auto)dezvolt! Aici, îmi găsesc echilibrul...de care am atâta nevoie. Aici, am satisfacţiile apte sufletului meu. Aici, mă şi enervez constructiv câteodată, pentru micile sau mai marile probleme...rezolvabile, de altfel, mai devreme sau mai târziu. Aici, mă încarc cu energie super-pozitivă, admirând patrimoniul, evenimentele, expoziţiile, publicaţiile, colaborările cultural-turistice şi căutând euristic, noi şi noi mijloace de atragere a publicului, nu doar prin educarea strictă şi riguroasă a acestuia, ci prin recreerea lui şi atingerea scopului de culturalizare, prin metode indirecte şi inedite. Şi aici, sunt prietenii mei...(nu toţi, să nu cumva să înţelegeţi greşit!), oamenii la care ţin, care îmi dau atât de mult. Suflet!" [foto Alexandru Olănescu - Arhiva Muzeului ASTRA]

Am urmărit filmuleţul interogativ: Ai un servici, o carieră sau o vocaţie? Priviţi-l şi voi! Mi se pare interesant &, în general, ancorat în realitate:

...dar, am o părere personalizată, pentru cazul meu particular:)...nu vreau să mă dau mare, da? Cred că acestei întrebări, pentru a-i da un răspuns corect, totuşi în sensul relativismului omniprezent, la mine personal, trebuie să schimb conjuncţia "sau" cu adverbul "şi". Eu, sper să am dreptate, când afirm că le am pe toate...Serviciul e clar - da, primesc bani pentru munca prestată...de şapte ani încoace:)...mulţi înainte îmi doresc! Cariera este şi ea. Muzeograf IA...+ un vis (încă nepus în practică) de doctorat în istorie. Vorbim de priorităţi, nu? Nu am ajuns la concluzia că ar fi o prioritate iminentă.:) Vocaţia...aici e acum...Muzeul mă motivează, lucrez în cadrul departamentului de marketing, activitatea mi se derulează cu repeziciune, cu o diversitate evidentă. În şapte ani, cifră magică, nu?...am învăţat să spun ambele cuvinte: DA şi NU, în funcţie de priorităţi şi timp. Iar echilibrul a fost adus de  experienţă! 

Nu pot spune că nu mă agit, că nu fug pe scări, între contabilitate, departamentele muzeale, personal şi juridic, că nu mă stresez, că n-am dead-line-uri, că n-am salariu miculuţ, de bugetar neserios, dar îmi găsesc motivaţii la tot pasul. Cu fiecare activitate pe care o organizez (fie ea team building pentru companii/ firme/ asociaţii ş.a., sau program educaţional de factură tradiţională, sau concerte de flamenco) găsesc bucuria lucrului bine gestionat..dpdv al timpului, al logisticii, al soluţiilor găsite spontan sau mai puţin, al satisfacţiei publicului, al obiectivelor îndeplinite şi al rezultatelor atinse. Răspuns final: DA pentru Vocaţie!

Iar când obosesc, vin acasă, scriu pe blog, mă refulez:D, mă întâlnesc cu prietenii, mă apucă gătitul..bun-bun-bun, mă joc sau tabăr, selectiv:), pe  antrenantele evenimentele ale Sibiului: cercul fumătorilor de pipă şi trabuc, serile sibiene, artmania, red bull romanics, parties ş.a.

Am nevoie de echilibru, de măsură, în tot şi în toate...cred că îl am. 

Ioi, nu! Ultima destăinuire...o zic? Nu cred..:( Poate, prin intermediul muzicii...

ps. mulţumesc SuperBlog 2012, pentru acestă probă faină...