30.4.11

Habar n-am ce vreau...

Nu-mi voi respecta una dintre semi-inexistentele rigori ale stilului pe care mi le-am format spontan, de a amesteca scriitura aproximativ  serioasă pe la acest blog cu cea cât de cât frivolă, pentru că de dimineaţă mi-o trăznit prin scăfârlie să-mi fac ordine printre hârţoage...şi nu m-am putu abţine să nu citesc fragmente din jurnalele mele....handwriting...L-am ales pe cel al anilor '99 - '01, pentru că îmi aminteam vag că ar putea să conţină încercările mele într-ale poeziei...:D Le-am luat pe rând, mi-a fost tare drag de mine, mai ales pentru faptul că io nu vroiam decât să-mi pun găndurile într-o formă-neformă...vroiam să-mi trăiesc la maxim simţirile...
De ce scriu acum despre aşa ceva...? Poate pentru că îmi este dor să simt...Doamne, deja devin prea personală...Acum le-am recitit...le postez...cu riscul de a ma simţi vulnerabilă...dar, nu contează, că-mi trece când îmi iau geaca de piele, pantalonii negri cu fermoare şi multe buzunare, vesta mea Canadian 4719 - OURDOOR SURVIVAL şi vârful de săgeată maghiară, replică a celor de evul mediu timpuriu şi gândurile combative.

Nu mă criticaţi...n-au rimă...nu sunt poezii...e ceea ce trăiam...


CICĂ, SENIN

Mă mir şi parcă nu mă mir
Şi simt şi parcă nu mai simt
De ce-i ala uşor să ştii că nu existi?

Roşesc, dar fruntea neagră e acolo
Une nici gânduri nu se-aud.
E chiar albastru cerul când lacrimi se închină?

În opt există viaţă ce sufletu-l stârneşte
Şi casele se schimbă şi frunze cad din tei.
Atunci, diurn se pierd îmbrăţişări-comori?

Lumina mi se-adună în colţuri, la ferestre.
Iar soarele se stinge sperând în viitor,
Căci roşu se preface-n negru sau în zbor?

Iar frunzele se-adună şi cresc în vijelie
Cu zgomot de maree spre lună urc, cobor...
Şi care e speranţa, când munţii-n avalanşă mor?

8.12.1999


DELOC

Suflet pustiu, de ce nu plângi
când ştii că vrei mirat să cerni nisipul lacrimii uscate?

Zig-zag-ul inimii-n bătaie nu-l auzi?
Eşti surd? Ţi-ai părăsit sălaşul?

Golit, lipsit de stropi-lumină,
furat de oaze primitoare ... stă pustiul.

Dintr-o suflare-n grabă ca tine s-a sleit,
iar dulcele-n curmală s-a stins nehotărât.

Fântâna e departe, tăcută-i emisfera,
ce zilnic, în rotire spre ce-a pierdut aleargă.

Dar zborul e strivit de prăbuşire.
Tăcerea, golul, setea, pustiul rezistă.

Dar inima nu. Deşi nu mai e tristă.
E DELOC.

19.12.1999


FUMAŢI-AŞ

Negru cu un nimb de aur
şi în raze de Saturn,
casa ce ne înfăşoară,
muza ce nu ne-nţelege
totul stă în suspendare.

Peste negru-n valuri roşii
orizontul se desprinde
şi ne lasă-n amăgirea noastră
de fiinţe prea cuminte.

Firişoare verzi de iarbă
cresc spre cerul prăbuşit,
îl ating, se duc departe-n orizontul reunit.

Albul peste tot se-ntinde, nu-l mai văd decât pe el
...ca o ceaţă ce preface munţii suri în nori de-oţel.

Fumul nostru-i împreună, iar scânteia-i e Lumină.

28.02.2000
 TU

În turn norii se împing.
Deschid fereastra şi-i primesc,
şi-i strâng.
Şi-i simt în mine, nu-i resping
căci mă cuprind şi pot să-i plâng.
Şi mă apasă, şi-i ating
şi atingându-i, plâng arzând.
Dar ei mă sting dacă-i respir
şi mor de nori.
De nori murind...

04.03.2000



IOC

Speranţă? Râd...
Altceva...poate dragoste?
Deja se simte o schimbare...
Nu mai am putere să râd,
m-am înecat în râs...şi am murit.

05.06.2000




În concluzie...mi-e dor să simt...mă duc să-mi trag armura pe mine...bineînţeles nu înainte de a da cu bâta-n baltă...că mi-am amintit o fază cu armură...:D





...chiar dacă am armură:D...mai îmi iau o măsură de protecţie, în caz că va dispărea acest videoclip de pe youtube...şi vă dau link-ul site-ului exact, chiar de la creatorii RObotzi lor...Creative Monkeyz






23.4.11

Suprarealism de Paşte...



Am şomat într-ale scrisului...probabil de-aia stă pe vine o minunaţie de depresie...uitasem că scrisul mi-aduce energia psihică. Sau poate m-am agitat în ultimele săptămâni prea mult, poate am avut prea multe, dar faine activităţi extra-muzeale până noaptea devreme:D...poate de vină e Paştele şi atmosfera intere(-stre)santă, dar totuşi mult prea liniştită, chiar apăsătoare de acasă...Ok, nu contează! Voi reveni cu amănunte...probabil doar fotografii pe Facebook de la două zile de naştere, un concert Guilty Lemon, o avantpremieră a la Kazza, o micuţă contribuţie la aranjarea unei expoziţii de pictură...covârşitoare pentru mine...Nu voi scrie foarte multe...Doar mulţumesc, Andrea! Iar pe voi vă invit să o trăiţi voi înşivă, vizitând-o în sala de expoziţii a Primăriei Sibiu până în 29 aprilie...deci, AMR...6 zile întregi...nu cred că va fi închisă de Paşti...

Apropo de expoziţie, mi-am amintit că prin clasa a XI-a...sau a X-a...sau a IX-a...am învăţat la literatură despre suprerealism...despre Tristan Tzara şi dadaism, despre Urmuz şi ale sale bileţele amestecate într-o pălărie...despre dicteul automat. În cazul meu, fiecare cuvinţel a fost extras dintr-o căciulă neagră de terorist, iar dicteu-mi automat a căpătat, în ciuda aparentului Absurd, conotaţii de critică social-politico-economică, de factură liceală...Ah...mi-am amintit...totuşi parcă eram într-a XII-a şi îmi iubeam liceul (de artă)!


Prin deșertul absurd al pădurii de zăpadă

 
Iar acum, un fapt îmbucurător: solfegiul, cântat cu capul în pungă, a dus la îndobitocirea generală. Astfel, cometele legănate de vânt s-au albit și s-a apreciat că mai bine joacă fotbal cu covrigi și cu mămăligă decât cu mingi. Curând însă, s-a dezlănțuit o înspăimântătoare crizantemă roșiatică, care i-a făcut pe oamenii mâncăcioși să râdă și să plângă.

Totodată, producția de savarine a crescut, devenind tot mai mov și mai frumoasă, încât, în biroul profesoarei de biologie, a început să fâșâie apocalipsa factorilor economici. S-a observat că nevoile țăranilor stau la cinematograf, iar sunetele boscorodite de ei se joacă de-a abracadabra.

Bineînteles că toate acestea sunt niște porcării copiate de un hoț tâmpit de pe coperta apei din vaza cu boboci de rață, iar liceul amestecat cu pescari și pixuri a fost ridicat la gradul de crustaceu-șef. Astfel, s-a făcut un bal de scrisori, la care elevii au băut miros de iarnă și au sculptat băieței și flori de papagal.

În concluzie: a fi pix nu miroase a liceu!


Un cuptor cu microunde
din Pădurea Gravitațională


ps...şi acum în ton cu acest suprarealism indus şi împreună cu traducerea cuvântului dada, din limba franceză şi care înseamnă căluţ:), permiteţi-mi să vă pun o întrebare...(în regim de plagiat după o sursă necunoscută) potrivită cu sărbătorile:



Ce face un cal pe un câmp de cannabis?

...

PAŞTE FERICIT!


10.4.11

Banii...înainte sau după...?!?



A fost o simplă discuţie, într-o simplă pauză de ţigară cauzată de un motiv extrem de simplu şi la ordinea zilei - banii. Aşadar, după câteva ore bune ocupate din plin cu devize, desfăşurătoare, termeni etnografici, contracte, icoane, telefoane, articole cu poze:D, rapoarte şi planuri, ouă încondeiate ş.a., relaxarea a venit prin fum, dar laitmotivul primei părţi a zilei, şi anume, banul...[ar merge şi pluralul], ne-a urmărit la locul de fumat, unde seriozitatea s-a estompat dintr-o dată, iar discuţia a alunecat taman în bălării...Încerc să redau dialogul, fără a dezvălui însă personajele aflate în discuţie şi nici pe cele care stăteau de vorbă:

- Voi afla cu siguranţă ce se întâmplă de fapt, cum se vor da banii şi despre ce sumă vorbim.
- Dar, întrebarea mea este când se vor da...înainte sau după?
- Păi va fi conform contractului...probabil după ca la curve...
- Nu e adevărat. Păi nu ştii expresia încetăţenită, pe care o ştiu de ani de zile, banii înainte, ca la curve. În nici un caz, prostituatele nu iau banii după prestaţie, poate doar dacă au plusat faţă de serviciile negociate iniţial.
- Ba nu, se ia în funcţie de timpul de derulare a activităţii.
- Nu cred, e cum zic io...e pe act, mai bine zis, după cifra sau numărul:D de elemente executate. Şi, poate, după gradul de dificultate...sau în funcţie de sporul de ruşine per perversiune. Lasă, că-mi pun pe blog un poll cu întrebarea asta...Înainte sau După?...Că noi oricum vorbim în totală necunoştinţă de cauză.
- Cum? Vrei să faci publică discuţia noastră...Păi nu ţi-e ruşine?
- De ce să-mi fie? E o pură curiozitate...vreau să aflu veridicitatea acestui stereotip...Iar, poate, cititorii mei au ceva experienţă de genul celei practicate şi pe la kilometrul 12, dacă ne gândim la Sibiu şi împrejurimile lui...şi răspunsurile nu vor întârzia să apară...sau poate am parte doar de pudici & inocenţi...hmm...nu ştiu.

Deci, am pus-o...întrebarea:D...Dar, până vă gândiţi voi dacă merită ori nu să i se dea un răspuns adevărat, să ne delectăm...sau nu [prea multe sau-uri...] cu o poveste marinărească cu tentă puţintel desfrânată, în ton cu întrebarea mea...

După luni întregi de bătut mările-n lung şi-n lat, un simplu marinar trece de strâmtoarea Dardanele:P şi acostează pe Insula Plăcerilor, paradisul sexual mult visat. Dar cu cei doi dolari în buzunarul ăl bun, că celălalt îi era demult găurit, a reuşit să treacă doar pragul unui bordelaş de tri parale, iar matroana, făcându-i-se milă de bietul om neîmplinit, l-a servit cu ... o scândură găurită...pe care i-a pregătit-o într-o magherniţă de la ultimul etaj. Omul nostru a plecat totuşi satisfăcut şi drept mulţumire, dar şi de nevoie a revenit şi în anii următori, la fiecare partidă pe care o avea cu scândura plătind doi dolari. În al treilea an, Madama îl întâmpină cu un zâmbet larg şi strident colorat: Pentru că ne sunteţi un client atât de fidel, astăzi aveţi gratuitate. Marinarul urcă fericit până în pod, tremurând de dor pentru scândura lui dragă, dar coboară vijelios: Madame, ai schimbat scândura. Asta nouă n-are gaură! Răspunsul a venit mieros, în zeflemea: Pentru dărnicia pe care Domnia Voastră ne-a arătat-o întotdeauna, v-am oferit de această dată o VIRGINA!







1.4.11

Care-s păcălelile, care-s adevărurile, care-s provocările?



Dimineaţă. Soare. Cer senin. Trei norişori. Prima melodie a zilei pe care am ascultat-o a fost faină, ritmată, cu iz de libertate, Mica Ţiganiadă. Am gândit puţin mai departe şi am simţit totuşi o micuţă energie negativă, cam cenuşie de felul ei...cauzatoare a unor mici presimţiri uşor înnegurate cu privire la ziua ce-mi urma.

Sună telefonul. "Eliza, am un vierme pe tastatură! Am încercat să-l dau jos, dar a picat printre litere." Trece jumătate de oră. Sună iar telefonul. "Gata cu viermele. Nu mi se mai târăşte printre taste. Tocmai a venit cineva din Diaspora şi m-a ajutat să-l scot de acolo." "Şi ce-ai făcut cu el? L-ai omorât?" "Nu, cum să-l ucid?...I-am schimbat domiciliul...l-am transportat la aer curat..."

Bate cineva la uşa. Foarte solemn, de 3 x. M-am speriat puţin pentru că în acel moment eram foarte concentrată asupra calculării unui deviz pentru un evenimant pe care o să-l organizez în vară. Era un curier frumuşel, care cu o voce de bariton m-a întrebat, întinzându-mi un plic: "Dumneavoastră sunteţi Eliza?" şi a continuat, spre surprinderea mea: "Aveţi o scrisoare din partea unei persoane care doreşte să-şi păstreze anonimatul. Vă roagă să-i citiţi mesajul cu atenţie şi să faceţi ceea ce consideraţi a fi necesar."

Suspans, marcat de o curiozitate evidentă. Să fie antrax? Wtf? Citesc: "Vă anunţ cu durere în suflet dispariţia prematură a Bunului Simţ. Sincere condoleanţe! Înmormântarea lui va avea loc începând din acest moment...se va desfăşura...peste tot...Aţi intuit această veste, nu-i aşa? Nu este deontologic să vă anunţ asemenea grozăvie când vă aflaţi în plină activitate profesională! Îmi pare rău! Nu vreau să vă destabilizez! Dar mai e o şansă...şi o speranţă! Faceţi-l să renască din propria-i cenuşă...! Cum? Prin Conştiinţă.[Semnătură aproape ilizibilă] Greierul Vorbitor (momentan Scriitor)"

Da, într-adevăr ştiam, dar nu credeam că e deja oficial. M-am speriat...dar am făcut ce mi s-a cerut...ceea ce am considerat a fi necesar. Am mediatizat mesajul...şi voi continua să-l promovez...pentru că nu am chef deloc să accept realitatea expusă prea conştiincios...

În rest, la fel ca dimineaţă, soare, cer senin, trei norişori...Momentan, noapte!