Cronică de copilărie......1983 - 1989 (de la 5 la 11/12 ani şi următorii câţiva) - partea I

Subtitlu: Reminiscenţe infantile de factură comunistă, anticomunistă, neocomunistă, primele zvâcniri de revoltă împotriva regimului(-rilor) - selecţie aleatorie.

O fetiţă de vreo cinci anişori, ochi verzi, paltonaş verde, miţos, cu glugă faină de pitic şi nasturi mari şi albi cât bulgării de zăpadă mărişori, merge, alături de mama ei pe strada Moscova (actuală C-tin Noica) pe la ora 5 dimineaţa. Era o toamnă târzie, cenuşie şi rece...dar fetiţa zburda şi nu mai contenea cu giumbuşlucurile pentru că era prima dată când mergea ca să stea cu noaptea-n cap la coadă la lapte. Mai ţineţi minte sticlele ălea de-un litru cu gâtul mai gros şi laptele super alb, dar greu de obţinut în perioada optzecistă din RSR? Ea se bucura...ca un copil:D... că a fost chemată la o acţiune a oamenilor mari, nu conştientiza cât de gravă era situaţia ţării. A început să-şi facă o idee abia când în decursul anilor următori a observat anumitele restricţii la papa, fără a suferi însă de foame. A observat că tatăl ei făcea provizii şi cumpăra de la Magazinul Dumbrava gemuri asortate cu zecile de borcane...erau atât de bune, deşi mai aveau şi câte un sâmbure de măr. Şi conserve de peşte....de care a ajuns să se scârbească. O dată la câteva luni, tatăl îşi lua sacoşa de voiaj, aia uriaşă, din piele tare maro-roşiatică, pleca în sud, unde, la un moment dat era medic legist şi se intorcea cu ea plină cu de toate: carne, portocale (pe timpul lui Ceauşescu...hmm...) şi altele pe care memoria nu le-a mai reţinut. Cert e că poziţia lui socială îi permitea să cunoască toate păturile societăţii, inclusiv ospătarii, care, contracost...doar îşi permitea, ce naiba, era doctor de morţi:D...îi furnizau mâncarea pentru cei doi copilaşi, că am uitat să vă spun că fetiţa avea un frăţior, mai mic...

Au urmat apoi doi ani şi jumătate...frumoşi pentru fetiţă şi băieţel...inconştienţii...pentru că tatăl lor nu mai era acasa, iar ei îşi trăiau copilăria lângă mamă. Era reţinut de orânduire...Ani petrecuţi vis-a-vis de Casa Partidului. Ani în care îşi strigau sloganurile, în rând cu ceilalţi copii de pe stradă: „Ceauşescu! Pace! Gura nu-i mai tace!”...până când Paula Iacob a sosit la uşa mamei lor cu plângeri şi îndemnuri la o mai bună educaţie bazată pe principiile marxist-leniniste. Copiii au tăcut şi au continuat să se joace...

Într-una dintre postările trecute...[să dau link-ul sau să fac din nou pe ruşinoasa?...Ok, iar am o scuză, iar sunt varză de oboseală...Interzis minorilor]...vă povesteam despre jocul „Ţările”. Era prin anul '88. Fetiţa din povestea noastră a crescut, avea deja 10 ani...şi aceeaşi zburdălnicie, nesecată de regim. Avea noi prieteni, pe lângă droaia de copii-vecini, şi anume, pe miliţienii care-l păzeau pe Nicu Ceauşescu [Am uitat să vă spun că stătea pe str. Lilly Paneth, actuala Lucian Blaga, fiind vecină şi cu Prinţişorul.] Se face cu cărămidă un cerc pe asfalt ce se împarte între copilaşii-jucători, care-şi aleg să fie reprezentanţii câte unei ţări. Apoi, se aruncă în sus mingea, strigându-se numele unei ţări...iar toţi jucăreţii fug, mâncând pământul...După ce mingea este prinsă de copilul care poartă numele tării strigate, ceilalţi copii se opresc brusc, iar „ţara” aleasă face 5 paşi de uriaş spre cea mai apropiată ţintă şi o loveste cu mingea. După cinci lovituri primite cu mingea, pe parcursul jocului, „ţării” i se schimbă numele, dacă e fată capătă nume de baiat şi invers. Uneia dintre fetiţe îi vine rândul la schimbat numele. Dar a noastră fată de poveste, cu fluturi şi ciudăţenii în scăfârlie, pune de-o farsă...Fetiţa cea nevinovată trebuie să aleagă unul dintre degetele mânii miliţianului, intrat şi el în joc...Şi alege. Inelarul. Iar miliţianul strigă tare, sonor, aşa cum era jocul, aruncând mingea în aer: „Să tragă, să tragă mâţa de coadă....NICUUUU!” Se aude cum oblonul de la Vila lu' Nicu este lăsat cu putere...semn că a auzit „blasfemia”. Fetiţei care a avut atunci ideea de a pune acelaşi nume...pe fiecare dintre cele cinci degete de la mâna miliţianului, şi anume NICU...îi pare şi acum rău de drăcovenia ce-i venise în cap, pentru că de a doua zi nu l-a mai văzut niciodată pe miliţianul jucăuş şi nu ştie dacă nu cumva a păţit ceva din cauza ei.

VA URMA, cât de curând se reporneşte şuvoiul amintirilor!

ps...să nu uit 1986 desen, 1987 Vocea Americii şi Vulturii, 1989 coada la portocale...ş.a.m.d.

pps