12.10.10

COPILUL ŞI DUREREA via Brylu

Mă durea sufletul şi înainte să mă binecuvinteze universul cu un prunc splendid. E groaznic să fii copil şi să fii bolnav. Să te uiţi pe geam, să vezi copiii cum se joacă în spatele blocului şi tu să fii ţintuit de pat. Şi mai rău, să fii ţintuit de patul de spital, în perfuzii, cu o boală care ar putea să îţi curme viaţa înainte ca ea să înceapă. Sunt copii pe lumea asta care nu vor avea şansa să spargă primul lor geam, să copieze la prima lor teză, să chiulească de la ora de matematică, să iubească, să procreeze. Nu vor avea şansa să trăiască iar asta este tragic. Însă de când am copil, pe lângă regret şi compasiune simt o gheară în stomac de fiecare dată când văd povestea unui copil suferind. Aproape că simt un atac de panică. Simplul fapt că îmi imaginez ce aş simţi dacă piciul s-ar îmbolnăvi îmi taie respiraţia. Cel mai mare chin al unui părinte e să îşi vadă copilul bolnav. Iar viaţa micuţului om de cele mai multe ori costă mai mult decât câştigăm într-o viaţă întreagă. Dar e viaţa copilului meu. Ce-ai face tu, cititorule, pentru viaţa copilului tău? Gândeşte-te bine şi uită-te în portofel. Ai suficienţi bani în portofel ca să îţi salvezi copilul? Nu, n-ai. Doamne fereşte să trecem prin aşa ceva. Am 900 de prieteni pe Facebook, 400 pe Twitter plus vreo 300 care citesc blogul ăsta în fiecare zi. 10 lei e o nimica toată, o cafea, un sandwich, un pachet de ţigări. Nu renunţi la nimic dar ai şansa să salvezi o viaţă.




Denisa are nevoie de 150.000 de euro ca să poată ajunge la transplant. Dacă vreţi să o ajutaţi să-i strângă şi să mai creadă în zâne bune, puteţi face o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile: CONT RON: RO 63 BRDE 140 SV 65812091400, Titular: Zamfirache Adina Nicoleta (mama), Banca: BRD, sucursala Constanţa, CONT EURO: RO 26 BRDE 130 SV 13488301300


Titular: Botofan Lucian (tatăl), Banca: BRD, sucursala Cluj. Pentru mai multe informaţii despre caz, familia poate fi contactată la numărul de telefon 0769.147.630




Denisa vrea să întâlnească o zână. Cere chiar atât de mult?
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu