6.11.09

Eu cand vreau sa fluier, fluier! - Bucuresti - Prima parte


De ce trebuie sa aflu ceva foarte personal despre mine, ceva foarte grav, ceva bulversant pentru ca sa-mi vina (sau nu, vedeti voi) mintea la cap, sa-mi dau seama ca sfaturile pe care le-am primit de-a lungul vietii nu au fost par le fleurs de cucu, dar, in incapatanarea mea (care, culmea, nu s-a diminuat) nu au fost acceptate, nici macar pe bucatele. De ce din luna iulie, pe langa principiile invatate de la tata ("ce tie nu iti place, altuia nu-i face, cu viceversa potrivita pentru cei cu rea-vointa "ce tie nu-ti place, altuia sa-i faci" si altul "pentru a nu avea deziluzii, nu trebuie sa-ti faci iluzii!"), am capatat inca trei, nu pot sa le zic principii, sunt doar pasi pentru o viata mai frumoasa, si, de necrezut, mai viabila, in ciuda aparentei de superficialitate: CARPE DIEM (nu va ganditi la prostii, ma refer la fiecare clipa, fiecare moment, fiecare bucurie sau tristete, fiecare crampei de viata), FESTINA LENTE (nu ca as fi o lenesa si o delasatoare, dar totul se poate face rational, fara stres, fara graba si astfel, cand ratiunea primeaza, se ajunge si la profesionalism, insa totul in functie de prioritati!) si DOLCE FARNIENTE. Prefer sa nu explic ultimul concept, dar ganditi-va la el ca la o plutire, o directie fara directie, o stare de multumire...!?! E frumoasa si energizanta.
Destul cu schimbarile mele...intram direct in subiect! Iar am avut parte de un concediu de un inedit neasteptat si, probabil, neinteresant pentru voi, dar superinteresant si superenergizant pentru mine. In primul rand, in inconstienta mea caracteristica am plecat din Sibiu. Nu ma simteam bine, dpdv fizicamente, ameteli, ciudatenii, enervante, dar nu
prea periculoase (dupa cum am vazut la sfarsit). De data asta, eram singura, fara ocazii...decat spre sfarsit:P, ajung si acolo. Prima oprire, autogara Militari, Bucuresti, o capitala tomnateca, cu frunze vestede, cu praf insesizabil, cu caciuli preferate pierdute si apoi regasite. De ce am venit aici? Sa o vad pe Ema pentru a cincia oara in acest an, sa vorbim, sa imi atraga finut atentia asupra unor lipsuri din viata mea, intr-o mirare acerba, pe care, ulterior am simtit-o si eu si i-am dat dreptate. Dar, am si rezolvat-o, in stilul meu caracteristic spontan, mai mult sau mai putin curios si experimental. Dar, asta e alta poveste...Tineti minte singura mea poezie pentru Nu Conteaza...J.E.G.? Ei, am ajuns in Jeg, aici vroiam sa vin demult. Numele Jeg, al birtutului nestiut pe atunci, mi-a dat si titlul poeziei. E micutul restaurant, nu restaurant, mai mult birt, din Grozavesti...mancarea e buna, ieftina, pentru studenti. Am incalcat cu buna stiinta legea varstei, Ema le-a platit studentilor, cu doua tigari, aroganta noastra. Dar nu conteaza, era promotie la Pall Mall, iar tigarile s-au intors inzecit! Works for us! Dar stiti cu cine m-am reintalnit, dupa doi ani, eu cu emotie, el cu enervare? Cu Bruno...! Tot asa de posesiv a ramas, el e singurul stapan, el troneaza in casa! Si totusi, ochii ii sunt blanzi, dar prezenta mea nu i-a fost pe plac. Nu ma astepta, iar cand m-a vazut ca intentionez sa raman la ei, Ema si Claudiu, de fapt la el, s-a suparat, si a facut o mica vraja. A stat, a meditat, a analizat situatia si, brusc, a imbiat norii a ploaie, deasupra patului meu. Iar ploaia nu s-a oprit, decat atunci cand norii s-au risipit. Nu am vezut eu insami vraja, dar am simtit-o cand m-am intors acasa. A facut pe nestiutorul...am schimbat patul, am dormit linistiti cu totii. Dimineata insa Bruno s-a uitat in ochii mei pentru prima data de la venirea mea, simtea ca plec mai departe, se bucura ca nu a trebuit sa ma suporte prea mult timp...si, atunci, a dat din codita!
Stapana ii plecase la servici, eu am plecat cu stapanul spre Muzeul Taranului Roman...pe Honda CBR de 600. Nu am avut emotii decat in sala moastelor.
Va urma...cu personalul spre Ploiesti, pe jos, pe scari, ascultand KISS FM!

3 comentarii:

  1. bineee... nu am stiut toate astea....la multi ani Anei..

    RăspundețiȘtergere
  2. Eliza draga, mi-am reparat asta seara netul, asa ca unul dintre primele lucruri pe care le-am facut on-line a fost sa-ti citesc blogul. Da' stiu ca le zici prin invaluire! Cel putin metafora cu pisatul lui Bruno... m-ai plimbat pe la Ploiesti! :)) Si alte metafore, din care neinitiatii nu inteleg mare lucru.
    Dar am aflat si lucruri noi, ca Bruno a dat din coditza inainte sa pleci. Cred ca incepuse sa se obisnuiasca cu tine! Daca mai stateai vreo 2 zile...gaseai si patul facut (acum nu stiu in ce sens)!
    Si unde e sala moastelor la MTR? Parca nu am vizitat asa ceva...Sau am inteles eu gresit?!
    Din pacate nu pot sa postez o poza cu Bruno, asa ca iti voi trimite pe mail... Pupici si astept sa citesc noile tale aventuri! Hi hi!
    Ema

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am primit inca poza. Ti-am zis ca eu invaluiesc totul...si cu sens, dar mai ales fara sens. Lasa nu le purta grija neinitiatilor, ca se dumiresc ei pana la urma:P...Si ca sa raspund la intrebare...m-ai facut sa caut pe net Sala Moastelor..ca ma gandeam ca io nu am vazut bine...si uite o dovada a existentei ei...un articol din Observatorul Cultural: http://www.observatorcultural.ro/Tensiunea-dintre-mine-si-obiecte-e-de-ordinul-amorului.-Interviu-cu-Irina-NICOLAU*articleID_6380-articles_details.html...Astept...:-w

    RăspundețiȘtergere