E 6 noiembrie...se implinesc opt ani de cand a murit bunica. Stau singura in casuta mea, plang, plang de viata, nu de moarte. Viata e o lupta...dar pentru ce si pentru cine? De ce draqu am ajuns iar la intrebarile pe care le evit de cand am terminat cu pubertatea?
Degeaba! Pentru ce? Pentru cine? De ce? Mama imi zice sa nu ma mai auda niciodata cu vorba asta a mea...”m-am saturat...”! Dar nu ma pot abtine! Si acum altceva? De ce eu? Imi plang de mila ca o tampita! Nu pot...nu am vointa...nu vreau..in jurul meu misuna fericirea (altora)! vreau si eu...dar nu stiu daca e adevarata! Nu am chef sa ma placa cei ce vor doar ei...vreau ceea ce vreau eu si e ireal...Nu pot trai doar din vise...chiar m-am saturat! De vise!...Mi le creez eu mie ca sa ma faca sa ma simt bine...dar observ ca pana si visele mele se transforma in coșmare!
Somn fara vise, neintoarsa, intr-o caldura abundenta, fara griji, fara simpatii si antipatii disturbante, fara nimic sau mai precis doar NIMIC!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu