11.12.09

Dezvaluiri...despre mine...pentru mine, dar si pentru voi!

Nu vreau sa scriu acest post, dar mintea mea lucreaza de cateva zile (pardon nopti) la el...Pana la urma, este foarte deranjant sa nu fi lasata sa dormi de prea-plinul gandirii nocturne, in stil insomniac.As vrea sa fiu scurta, sa va povestesc cea mai importanta noutate (veche de un an si trei luni, a vietii mele), dar sigur nu o sa pot. Vreau s-o pun pe tapet, pentru a fi eu linistita si explicata...da, probabil, vreau sa scriu si dintr-un anumit orgoliu, narcisim, laudarosenie...s.a. de genul asta, desi o sa vedeti (cei care nu stiti deja) ca e destul de (de fapt, foarte...nu absolut, dar foarte) grav! Viata mea s-a schimbat...Din septembrie anul trecut, am ceva nou, e o boala. Incurabila, sonora ca si denumire, o boala care sperie (inclusiv pe mine...:P) Denumirea poate aduce si variante hazlii, poate dureroase pentru cei pentru care vorbele conteaza mai mult decat e nevoie. Hai s-o zic...m-am saturat de introduceri in care nu zic aproape nimic. Este vorba de SCLEROZA MULTIPLA RECURENT REMISIVA. Acum o groaza am si eu...sa nu se transforme in progresiva, ca totul va deveni naspa si din ce in ce mai naspa. De bine de rau, pot sa scriu blogul asta, peste o ora ma duc sa ma intalnesc cu un bun prieten...sa discutam politica...Deci, viata merge inainte.
De ce scriu despre asta...sa ma justific poate, sa ma explic, in primul rand mie insami, desi eu ma cunosc intr-o proportie de aprox. 75 %. Nu e o boala venerica, nici una transmisibila,
deci nu e secreta, nici de ascuns, nici de lauda, este...pur si simplu. Scriu pentru ca, desi ziceam ca eu nu am acel orgoliu super-politicianist sau super-carierist, am un orgoliu foarte important. Nu vreau sa fiu catalogata in gandurile prietenilor, cunoscutilor, necunoscutilor si, poate, posibililor invidiosi sau chiar dusmani (desi, nu-i am :P...sunt saraca lipita pamantului la acest capitol...dar, bineinteles, nici n-as vrea sa caut bogatia acestui domeniu)...dupa urmatoarea sintagma, parerea mea, de multe ori formala: "Vai, saraca fata, e bolnava, abia se misca, oare cum rezista?" Nu vreau mila, nu vreau menajare. Vreau ajutor, dar doar cand il cer eu si eu nu voi cere acest lucru decat atunci, cand am nevoie. E teoria bunului simt, pe care o voi aborda, poate, daca voi mai avea chef, intr-alta povestire, la gandurile care mi-au fost date de alegerile prezidentiale, din acest an.
Offf...am inceput sa scriu alaltaieri...Acum, recitind cele scrise deja, m-am plictisit. Vreau sa trec rep
ede...si peste aventurile din spitalele patriei (dragute aventuri)...nu ma pot abtine sa nu povestesc cate ceva. De exemplu, iulie 2009, dupa un minunat team-building pe care l-am organizat la muzeul nostru (ar trebui macar o poza de la tunsul oilor), binenteles contracost (nu ne vindem ieftin, valoarea) m-a apucat un puseu. In agitatia mea...si bucuria actiunii nu mi-am dat seama ca e soare afara si ca ma bate in cap, contrar tuturor sfaturilor, speciale pentru boala mea. Nu aveam nici ochelari de soare, nici palaria mea verde, nimic, doar bucurie, zambate si organizare. De a doua zi am inceput sa vad rau, mi-a scazut acuitatea vizuala cu mai mult de 75%. Ok, iar trec, spre spitalul neuro din Tg Mures. Buna mancare (chit ca fara sare, ca luam cortizon in perfuzii, dar bine gatita), faine colege de birou, pardon salon (bolnave...rau mi-a parut, am facut totul pentru a le face sa rada, am si reusit :P, am ramas prietene. Salutari, Mirela!), liftiere tepoase, negocieri reusite in domeniul cumparaturilor florale...Nu io ofeream florile, ci doar scoteam preturi bune...la jumate, bancuri, bancuri si iar bancuri in parculet (au fost imortalizate pe telefonul de la Mikidutza), bineinteles a aparut volens-nolens personajul Eliza ecologista. Am urat faptul ca o asa de frumusete de parc era acaparat de gunoaiele aruncate de vizitatori si bolnavi. A doua zi, am demarat ecologizarea...care a dat roade spre sfarsitul saptamanii. Roade la jumate din asteptari...nu se mai aruncau pe jos rebuturile. Stai ca uit...am fost impresioata de elicopterele Smurd - ului...! Iar m-am plictisit...ma duc sa fumez, mi-e si somn! Revin!
In concl
uzie, v-am zis ca am din iulie trei noi principii: le repet - Carpe Diem, Festina Lente si Dolce Farniente, adoptate sub imperiul zicatorii, invatate de la tata de cand eram mica: Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face! Problema e ca am total o alta viziune asupra vietii. De ce a trebuit sa vina boala pentru ca eu sa imi pun ordine in ganduri, sa imi dau seama ca nu e nevoie de "da-i si lupta!", pentru ca cel putin o solutie pozitiva sa apara si sa poata fi pusa in aplicare, de ce m-am dedat propriului meu stres (mai ales pe probleme sentimentale:P si de servici) si i-am intrat in mreje, fara sa imi dau seama ca stresul nu exista? Intrebarile sunt retorice , acum insa...stiu raspunsul, dar si solutiile.
Mai vreau o ultima concluzie: ce frumoasa, dar si linistita e viata, iar greutatile ei pot fi tinute sub CTRL, dar si trecute cu brio, asa cum mi-am stabilit! Si daca nu credeti...functioneaza. Din iulie 2009, pentru mine!

29.11.09

RESTAURARE...CONTRIBUITI SI VOI, NU?






TRIMITE SMS LA 1388 CU CIFRA 3 (cost 0,95 euro cu tva) PENTRU CA CETATEA FAGARASULUI SA AIBA SANSA DE A FI RESTAURATA! ASTAZI, 1 DECEMBRIE 2009!


MAREA FINALA: 1 DECEMBRIE

Posted pe http://schiopu81.wordpress.com/ in noiembrie 28, 2009 by Şchiopu Iulian Marius, colegul meu de faculta, pe care il sustin din toate puterile, in campanie de Restaurare a Cetatii Fagarasului. Va rog, dupa puteri, dupa dorinte, dupa placere...contribuiti si voi! E musai! 10x a lot!

Imi cer scuze ca nu am scris nimic inca de marea finala de pe 1 decembrie insa am asteptat sa am cat mai multe informatii despre ce va fi in acea zi. Astfel, numerele la care se va putea vota sunt: SMS la 1388 si in Romtelecom la 0900 160 440 (0.95 euro cu TVA). Din pacate inca nu stiu exact ce pozitie trebuie votata, luni dimineata o sa aflu si o sa va informez. Tot luni o sa fiu la 10 in direct la Radio Star cu detalii despre concurs (cine nu poate asculta radiolul poate incerca si pe www.radiostar.ro) si de asemenea am un mesaj foarte important, cine e curios il astept luni pe blog.
Asa ca va rog, haidati sa aratam ca ne PASA si sa fim mandri ca suntem romani, care isi iubesc istoria.
Va multumesc si va tin la curent!
PS: se pare ca se va putea vota de marti dimineata din timpul emisiunii Matinal, desi emisiunea pentru finala va fi doar marti seara la ora 21.

14.11.09

Eu cand vreau sa fluier, fluier! - Partea a III-a - De vorba cu sfintii

Acum un an si jumatate, cand organizam Noaptea Muzeelor, brusc, am fost anuntata ca din buget mi-au fost retrasi 50 de milioane. N-am intrat in panica, desi in tremura inima si am apelat cu incredere la o banca (nu dau numele aici, ca reclama a fost deja facuta). Luni dimineata, vine Bucur si zice: "Eliza, cum crezi ca o sa poti plati toate activitatile Noptii Muzeelor?" Eu, nonsalant ii raspund: "Pai vom primi probabil o sponsorizare de 50 de milioane si imi vor ajunge banii!". Dupa sedinta de la ora 8, aud si eu ce-a zis despre mine (ironic, cu siguranta): "Eliza, vorbeste cu ingerii...Crede ea ca asa de usor se face rost de bani?!". In concluzie, ca tare m-a apucat lenea sa descriu cu de-amanuntul situatia, la ora 11 am fost anuntata de "ingeri" ca mi s-a aprobat sponsorizarea....Sa trecem peste asta si sa revenim la povestea mea...
Am ramas la Ploiesti, dar nu pentru mult tim
p...ca trenul nu mai avea rabdare, sinele se grabeau spre Brasov, eu deja pufaiam, in usa vagonului, asteptand rapidul sa treaca pe linia cealalta, intre timp faceam poze cu obsesia mea de cand eram mica (Crucea de pe Caraiman - cand voi ajunge si acolo??? Vreau, cu musai in fata!). N-am mai fost demult cu Nasu' (io-s maiastra in okazii), dar un baiat mi-a cerur o tigara cand am coborat din tren. I-am dat, cu bunavointa, un Lucky, dar la cateva secunde i l-am cerut inapoi, ca aveam de la Ema un pachet aproape plin cu Pall Mall subtiri: "Da-mi tigara inapoi si iti dau 3 subtiri pe ea". Gata, am facut afacerea si odata cu ea, la ideea lui Petrica, nu m-am mai dus in gara (de lene) si am luat trenul spre Sfantu Gheorghe, tren care sedea cuminte la 2 metri de mine. Am mers cu Nasu' si cu un batran a naibii de simpatic, care m-a purtat si in viitor (dupa alegeri) si in trecut (pe vremea lui Ceausescu si inainte), prin snoave, patanii si bancuri. Uitandu-ma din gara la orasul in care nimerisem (cu scopul de a-mi vizita varul primar si pe matusa-mea, Duta, pe care nu o mai vazusem de 21 de ani)...am simtit ca ma asteapta clipe nebanuite...si m-am lasat in voia surprizelor.
Am ajuns la cateva ceasuri bune...:P de la sarbatoarea de Sf. Dumitru, deja al doilea sfant care imi apare in poveste...nu? Matusa-mea e actrita, a fost ziua ei de curand, a fost si onomastica...(La multi ani, Duta). Deci inca un tort, de aceasta data cu ciocolata. Si inca un caine...o catelusa dulce, dulce - MICA. Pot spune acum (ca sa nu uit mai tarziu) ca pentru prima data in viata mea am dormit cu un caine in
pat. Dar ce caine...numai putin ca vreau neaparat sa o vedeti si voi. Si stiti si voi cat de mult imi plac primele dati, cum le caut eu cu lumanarea (aprinsa)...M
ai am cateva:) ...vai ce ce bucuroasa sunt!
Dar sa nu uitam spre ce ma indreptam...dupa tort, am servit inca u
nul...un to(r)t spiritual. Neaparat vreau sa va spun reteta, cu varianta ei adevarata si, in balans, cu variata ei de nemancat (poate chiar de vomitat):
RETETA:
Se ia BUN SIMT din belsug, se presara peste toate greutatile viatii, care, in acest fel, ii refac s
istemul imunitar si solutiile apar. Bunul simt, impreuna cu sistemul sanatos de gandire libera(la), civilizata si evoluata se revolutioneaza cu mixerul celor care vor contribui in duminica ce va sa vina si peste doua saptamani, la realizarea celei mai gustoase si energizante creme - crema de care Romania nu a mai beneficiat de aproape 7 (sapte) decenii. Nu cred ca vrem o crema spirtoasa, cu arome adulterine si fara ingredientul principal - Bunul Simt, care da gustul si calitatea necesara unei natii, ce prea mult a plecat capul si a uitat sa gandeasca liber.
Sincera sa fiu, in prostia mea, as fi ales crema m
ult-prea-prihanita, ziceam ca asta e dovada de inteligenta. Am renuntat, Sfantu Gheorghe mi-a schimbat optiunea...Nu a fost necesara nici o munca de convingere, a fost, pur si simplu, ceva natural...am vazut si am simtit o alta savoare, cea a to(r)tul nou din care am gustat, ascultand vorbele ce zburau liber(al) in jurul meu, la sediul PNL al orasului din Covasna. Si am ales si voi alege ce mi-a fost dat sa testez (ca si cum aceasta alegere ar mai avea nevoie de teste)!
Apoi, energizata, cu o pofta de viata si un suflu nou, m-am intors in cercul de actori al Dutei. Rasete, clinchete de pahare, idei hilare, monologuri declamate si planuri pentru viitorul apropiat. Viitorul a venit a dou
a zi, zi in care m-am indragostit in Sincrai...Bucatile de zahar cubic, mi-au fost luate, din palma, cu o netarmurita grija si tandrete de buzele umede, groase, dar gingase ale celor mai frumosi cai de rasa de la Clubul Ecvestru al Sincraiului. Tot sfant, nu-i asa? Asa...si l-am cunoscut pe Jusy, un cal frumos, cu picioare lungi, cuminte de mama-focului. Iar apropierea dintre noi nu s-a lasat prea mult asteptata, chit ca, dupa ce am invatat cum sa-mi reglez scarita, am incercat sa ma urc in sa, ca oamenii, dar am reusit ca neoamenii. M-am lungit pe spinarea lui Jusy, ca intr-un film cu green-horni. Dupa aia, am invatat si sa sar frumos in sa si sa merg la pas, dar si la trap...unu, doi, unu, doi, cu varfurile bocancilor infipte in scarite, sus-jos, sus, jos...In cocluzie, din primavara ma duc la lectii de echitatie, la Baza Hipica din Sibiu. Dupa ce am terminat aventura, pe care o trec tot la "Primele dati"....am plecat spre Arcus (http://www.crestinortodox.ro/carte-921-82336-arcus-166). Impresionant...mi-am lasat imaginatia sa zboare, vizualizand cu ochii mintii piesele de teatru ale Dutei si ale colegilor ei, in decor de toamna colorata.
Si am plecat, ma duceam acasa, dupa mai multe schimburi de microbuze si autobuze, ma trezesc in masina unui scorpion care m-a luat din Fagaras, de la ocazie...ok, gata recunosc, iar am stat la ocazie...si ce-i cu asta??? Ei bine, e! Este vorba despre anumite ganduri pe care le aveam demult, dar nu indrazneam sa le rostesc cu glas tare, decat asa...pe la urechile prietenilor. Le-am rostit unui necunoscut, de fapt el mi le-a rostit mie...de ma miram cum este posibil asa ceva. Vocea avea timbru masculin, si totusi mi se parea ca eu vorbesc. Din vorba in vorba, pe la intrarea in Sibiu, am ajuns la un subiect de discutie destul de atragator, perlele. Va dau si definitia lor:P - PÉRLĂ, perle, s.f. 1. Piatră semiprețioasă, aproximativ sferică, de culoare argintie, cu luciu sidefiu, produsă de anumite scoici, de unde este extrasă și folosită ca podoabă; mărgăritar; imitație a acestei pietre, folosita ca obiect de podoabă. ♦ Fig. Persoană cu merite deosebite; lucru de mare valoare ♦ Fig. (Ir.) Eroare grosolană (și ridicolă). 2. Element decorativ de formă sferică, folosit la decorarea unor muluri arhitecturale. – Din fr. perle, it. perla, germ. Perle.
Faina discutie:), din care eu am invatat ca sunt o deosebita, o perla (si o narcisista notorie!) Nu-i asa ca n-ati inteles nimic? Asta e! Asa e viata! Grea cateodata!
Pa...ma duc duminica la vot, dar sambata ma duc la circ, ca iar am castigat invitatii de la KISS FM.

11.11.09

Vreau sa il ajut...

STIRE DE ULTIMA ORA: M-a anuntat Angi: Coco a decedat astazi, 21.11.2009, pe la ora 15. Corpul lui slabit n-a mai rezistat dupa prima tura de citostatice Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace !
Imi pare groaznic de rau!!!!


E foarte naspa sa fii tanar si bolnav, si bolnav de o boala fara rabdare prea multa. Stiu de cazul lui Coco (Constantin Botezatu) de cateva zile (de la Angie si Sergiu, dar si din ziare. Ieri am luat salariul, am luat mai putini bani decat ma asteptam, mi-am socotit datoriile...si am vazut ca pana in urmatorul 10...mai am de cheltuit un milion de lei.
Dar asta nu m-a impiedicat, ca atunci cand am vazut in fata BCR-ului cativa tineri, de la AIESEC cu urnele mobile pentru strangerea de fonduri pentru salvarea lui Coco. sa aduc si eu o micutza contributie. Chiar vreau sa fie un caz fericit! Vreau sa il ajutam! Voi vreti? Constientizati ce groaznic este sa fii bolnav?

Mai multe detalii, cont, poze, activitati...sunt aici:

http://constantin-botezatu.net/index.html

7.11.09

Eu cand vreau sa fluier, fluier! - II - La Mos Ploaie in oras!


Mi-a placut Bucurestiul in toamna asta. Am trecut si pe langa un miting electoral...am crezut initial ca sunt sindicalisti. Eram departe, dar culoarea portocalie, m-a adus in fata adevarului si in fata cladirii Guvernului...cam putintei, cam linistiti, cam nehotarati. M-am uitat degeaba dupa ceva inedit, dupa ceva iesit din rutina marelui plictis si am considerat ca oamenii din metro vor fi mai interesanti. Nu mai interesanti ca cei din Gara de Nord, vanzatorul de ciocolata m-a convins, am cumparat si, nesatula, am si infulecat-o...In schimb, cel de parfumuri nu. S-a lovit de replica mea imperturbabila: " Mersi, dar eu nu cumpar parfumuri, le primesc cadou. Vrei sa imi faci si tu un cadou?" Neconvingandu-l mi-am continuat ciocolata, timp in care am dat un foc, apoi 1 leu unei fate de vreu 20 de ani, imbracata hippy, care nu mai avea bani de ajuns acasa. Cu leul ala, i-am dat si o mica lectie. Povestea super-scurtata a vacantei de vara cu ocazia, Sibiu-Bucuresti-Vama Veche-Sibiu cu nema bani de dat!
Mi-a placut si trenul, in primul rand pretul biletului, 9 lei Bucuresti-Ploiesti. In al doilea rand, faptul ca era personal, era plin, nu gaseai pic de loc...oameni amalgamati, pe scaune, culoare, intre vagoane, pe scari...dar simteam viata, zumzaiala, inca nu era febra gripei porcine. M-am asezat dara pe scarile ultimului vagon, intre etaje...si, pe nepusa masa, m-am trezit in gara Ploiestiului, unde o fata mica si un baiat mare ma asteptau, abtinandu-se de la fumat, spre deosebire de Eliza nestapanita, care a aparut, cu tigara in gura! Am stat 4 zile si un pic, am vorbit prea mult, poate am obosit...dar nu eu :P ! S-a cerut o silentio stampa, am dat-o, eu de la mine, dar nu a fost de ajuns. Nici tortul Anei nu a fost de ajuns, desi era urias, cu un gust minunat, o imbinare intre dulcele friscat (alt cuvant care nu exista...ura Eliza!), savoarea merelor coapte, zaharul ars si, parca, si o crema miam-miam de vanilie. Nu pot sa il descriu mai bine, decat ca pentru prima data in viata am facut indigestie, uitand lectia din clasa a II-a referitoare la cumpatare. Am dat gata felia de tort de o marime impresionanta in 4-5 minute. Eu nu sunt nestapanita cu mancarea (in rest, da), dar tortul asta mi-a venit de hac! LA MULTI ANI, Ana, fii sanatoasa, fericita, implinita si multe altele, pe care le stii si nu are rost sa le pun acum pe tapet :P !
Si Ploiestiul isi are cainii lui. In naratiunea de asta-seara avem doua personaje apartinand rasei canine. Primul este Cody, sau Coditza - al familiei - am avut placerea sa il cunosc inca de pe vremea cand calatorea, nu prea des, dar a fost de ajuns o data ca sa capat o mare simpatie pentru el, iar el o indiferenta pentru mine, de tip superior. Ne-am bucurat de revedere, chit ca Ana spune (si chiar are dreptate) ca lasa par. Asta e:)...viata e grea. Si aici imi vine sa rad in hohote, pentru ca imi amintesc de un prieten care, mi s-a plans, in mod repetat, de greutatea si stresul muncii in constructii...ca la inchisoare, fara prieteni, cu manelele, pe care le uraste, zburand in jurului lui, cu probleme iscate tot de el. Si aici, totusi mai am de adaugat ceva: "Bai, totul e sa ai cap, sa gasesti solutia corecta, optimismul si nebombanitul printre dinti la fiecare mica incercare a vietii!!!" Iar m-am pierdut. Asta e! Revin la urmatorul caine. E un caine frumos, batran, rautacios (asa zice lumea, eu nu am vazut asta pe propria-mi piele, nici n-as vrea, de fapt), alb (bine, aici s-au iscat mici discutii, eu il consider negru...ce, liberul arbitru nu se pune cand vrei sa alegi alta culoare pentru cainii colorati deja???). Hmmm...
Am stat mult in casa, am inceput din nou Procesul lui Kafka, nu l-am mai continuat, pentru ca nu mi-a fost imprumutat, iar lenea mea nu m-a lasat sa il caut in propria-mi casa, atunci cand m-am intors! Apoi, am mers la Casa Sporturilor, aflata intr-un parc cu lac si alei curate, rolleri si vata roz pe bat. Din pacate, toate usile erau incuiate, era duminica, prin efractie nu puteam intra, dar am vrut sa imi amintesc de copilarie, cand, locuind pe strada Lilly Paneth, mergeam des la coltul strazii unde se afla sala sportiva, ne urcam pe toate trambulinele, caii cu manere, barile de la paralele, barnele...nesupravegheati de nimeni (ce fain era de noi, fratii mult prea supravegheati de tata - acolo era libertatea noastra!)
Ana, te las cu bine! Si iti doresc mult mai binele!

6.11.09

Eu cand vreau sa fluier, fluier! - Bucuresti - Prima parte


De ce trebuie sa aflu ceva foarte personal despre mine, ceva foarte grav, ceva bulversant pentru ca sa-mi vina (sau nu, vedeti voi) mintea la cap, sa-mi dau seama ca sfaturile pe care le-am primit de-a lungul vietii nu au fost par le fleurs de cucu, dar, in incapatanarea mea (care, culmea, nu s-a diminuat) nu au fost acceptate, nici macar pe bucatele. De ce din luna iulie, pe langa principiile invatate de la tata ("ce tie nu iti place, altuia nu-i face, cu viceversa potrivita pentru cei cu rea-vointa "ce tie nu-ti place, altuia sa-i faci" si altul "pentru a nu avea deziluzii, nu trebuie sa-ti faci iluzii!"), am capatat inca trei, nu pot sa le zic principii, sunt doar pasi pentru o viata mai frumoasa, si, de necrezut, mai viabila, in ciuda aparentei de superficialitate: CARPE DIEM (nu va ganditi la prostii, ma refer la fiecare clipa, fiecare moment, fiecare bucurie sau tristete, fiecare crampei de viata), FESTINA LENTE (nu ca as fi o lenesa si o delasatoare, dar totul se poate face rational, fara stres, fara graba si astfel, cand ratiunea primeaza, se ajunge si la profesionalism, insa totul in functie de prioritati!) si DOLCE FARNIENTE. Prefer sa nu explic ultimul concept, dar ganditi-va la el ca la o plutire, o directie fara directie, o stare de multumire...!?! E frumoasa si energizanta.
Destul cu schimbarile mele...intram direct in subiect! Iar am avut parte de un concediu de un inedit neasteptat si, probabil, neinteresant pentru voi, dar superinteresant si superenergizant pentru mine. In primul rand, in inconstienta mea caracteristica am plecat din Sibiu. Nu ma simteam bine, dpdv fizicamente, ameteli, ciudatenii, enervante, dar nu
prea periculoase (dupa cum am vazut la sfarsit). De data asta, eram singura, fara ocazii...decat spre sfarsit:P, ajung si acolo. Prima oprire, autogara Militari, Bucuresti, o capitala tomnateca, cu frunze vestede, cu praf insesizabil, cu caciuli preferate pierdute si apoi regasite. De ce am venit aici? Sa o vad pe Ema pentru a cincia oara in acest an, sa vorbim, sa imi atraga finut atentia asupra unor lipsuri din viata mea, intr-o mirare acerba, pe care, ulterior am simtit-o si eu si i-am dat dreptate. Dar, am si rezolvat-o, in stilul meu caracteristic spontan, mai mult sau mai putin curios si experimental. Dar, asta e alta poveste...Tineti minte singura mea poezie pentru Nu Conteaza...J.E.G.? Ei, am ajuns in Jeg, aici vroiam sa vin demult. Numele Jeg, al birtutului nestiut pe atunci, mi-a dat si titlul poeziei. E micutul restaurant, nu restaurant, mai mult birt, din Grozavesti...mancarea e buna, ieftina, pentru studenti. Am incalcat cu buna stiinta legea varstei, Ema le-a platit studentilor, cu doua tigari, aroganta noastra. Dar nu conteaza, era promotie la Pall Mall, iar tigarile s-au intors inzecit! Works for us! Dar stiti cu cine m-am reintalnit, dupa doi ani, eu cu emotie, el cu enervare? Cu Bruno...! Tot asa de posesiv a ramas, el e singurul stapan, el troneaza in casa! Si totusi, ochii ii sunt blanzi, dar prezenta mea nu i-a fost pe plac. Nu ma astepta, iar cand m-a vazut ca intentionez sa raman la ei, Ema si Claudiu, de fapt la el, s-a suparat, si a facut o mica vraja. A stat, a meditat, a analizat situatia si, brusc, a imbiat norii a ploaie, deasupra patului meu. Iar ploaia nu s-a oprit, decat atunci cand norii s-au risipit. Nu am vezut eu insami vraja, dar am simtit-o cand m-am intors acasa. A facut pe nestiutorul...am schimbat patul, am dormit linistiti cu totii. Dimineata insa Bruno s-a uitat in ochii mei pentru prima data de la venirea mea, simtea ca plec mai departe, se bucura ca nu a trebuit sa ma suporte prea mult timp...si, atunci, a dat din codita!
Stapana ii plecase la servici, eu am plecat cu stapanul spre Muzeul Taranului Roman...pe Honda CBR de 600. Nu am avut emotii decat in sala moastelor.
Va urma...cu personalul spre Ploiesti, pe jos, pe scari, ascultand KISS FM!

1.11.09

29-30 august 2009 - partea a doua, ultima

Mi-e foarte somn. Toamna a venit, daca nu cumva o confund cu o iarna prea grabita. Luna august e departe, dar amintirile ma bantuiesc inca...pentru a cita si eu pe un constantean, ca si asa suntem in imprejurimi. Unde am ramas...aha, mi-am amintit. Se facea ca in acea dupa-amiza reusita de august, Ana mica se innegrea la soare si se sara in mare. Mie soarele imi e interzis, drept urmare...cu o nonsalanta si indiferenta cu care m-am invatat deja, mi-am zis..."Ok, n-am voie sa fac plaja...dar nimeni nu mi-a zis ca mi se refuza plimbarea pe malul marii, chit ca soarele era totusi in vana. Si incet-incetisor am purces spre capatul pamantului. Faceam stropi, bateam valurile, ma infundam in nisipurile semi-miscatoare (nu va temeti...mai intra in schema si imaginatia mea bolnava) si atunci am vazut-o lucind in valuri..."sclip, sclip, sclipesti steluta"...Era o matanie/bratara cu cruce de argint (metal...:P, iar imaginatia, bat-o vina) si incrustata cu niste litere in alfabetul chirilic. Fain, am ridicat-o si am plecat mai departe. Apoi, am gasit o piatra alba cu vinisoare rosu aprins. M-am gandit imediat la emo, avea si forma unul craniu din profil, a fost pe gustul meu macabru, am ridicat-o si am plecat si mai departe. Apoi, logic m-am intors. Venea o intreaga echipa de prieteni din Bucuresti. Ema! Asa as trece rapid peste restul noptii dansate iar in Stuf pana la 5 a.m., dar totusi vreau sa va relatez, cu sange rece si fara frica "Povestea zombie-lor". Se facea ca un grup de pitici si piticute, care au lucrat tot anul in minele de giuvaeruri din toata tara, s-au reunit pentru a gusta din sunetul noptii, pentru a se desfata cu lumina lunii pline, pentru a rade cu gura pana la urechi de viata grea. Dar in primul rand, s-au intalnit sa danseze...sa se legene in ritm...nisipul sa il rascoleasca...aerul marin sa il respire, DAR...neprevazutul a aparut sub forma unor si mai mici zombie. Acestia sunt o categorie aparte a lumii in care traim, sunt de gen masculin, au intre 17 si, maxim, 25 de ani, incearca sa puna in aplicare vrajile pe care le-au invatat de-a lungul scurtei lor vieti, dar nu reusesc niciodata. Se carcaterizeaza printr-un numar destul de mare, deranjand dansul piticilor, mai ales al piticutelor, daca nu din 8 in 8 minute, sigur la fiecare sfert de ora. Zombie cauta sa se infiltreze in mijlocul piticilor prin diferite metode, care mai de care mai hazlii, dar care, din cauza numarului, devin enervante. Piticutele Ena si Eliza...erau deja satule de atata ras. Comicul situatiei, dar si a personajelor era atat de evident, incat, la fiecare aparitie a zombilor, care veneau si cate doi deodata, izbugneau intr-un ras contagios, iar apoi isi schimbau stabilimentul, nu ca acolo, la 10 m, n-ar di fost alti si alti zombie. Noaptea a trecut pe nesimtite, cu fum de marijuana, raspandit de vecinii de dans, cu falsi marinari beti, cu fluiere intre buze, cocotati pe o barca, cu Vama imprejurul nostru.
A venit a doua zi. Festina lente spre casa. Am plecat din Vama pe la ora 1, cu 3 lei in buzunar. Nu-i bai, pana la Mangalia ne-a luat Andrei, cu chitara neagra. De acolo pana la Constanta, nu-i decat un pas...doi baietasi interesanti ne-au condus spre parcul garii, unde am fumat cate o tigara si am facut cunostinta cu un trib de omizi grase, paroase si foarte "lipicioase". Marginea Constantei, pe care am atins-o dupa cursa cu autobuz prafuit (banii pe bilet au fost singurii bani cheltuiti pe drumul de intoarecere). Aici am stat o tzara, dar s-a meritat, in cele din urma l-am oprit pe Florin, care, drugut din cale afara prin statie ne-a facut rost de alta ocazie, spre Pitesti. Bineinteles un TIR:) Cu 20 de km inainte de Bucuresti, am facut transbordarea. Soferul (Cristian) era un copilut de 21 de ani, cu ochi blanzi si zambet larg. Ne-a asculatat aventurile, i-am promis ca daca vine la Sibiu, il voi conduce prin cel mai frumos muzeu in aer liber, muzeul meu. M-a impresionat la sfarsit: "Uite de la mine 20 de lei, sa aveti cu ce va intoarce acasa, in caz ca nu prindeti alta ocazie". Nu i-am luat, dar a fost un gest atat de frumos, spontan si din inima. Sper sa nimereasca, sa gaseasca o nevasta la fel ca el. Si ocazia a venit pe neasteptate. Doua minute am stat cu foicica de Sibiu...dupa care m-am plictisit si i-am zis Anei: "Hai sa mergem dupa benzinaria aia (cam 20 de metri de locul unde stateam)". Dar, vedem o masina care cobora dealul din fata noastra, intoarce in tromba si un tip, barbos, ne interpeleaza: " Am vazut eu bine? Vreti sa mergeti la Sibiu? Haideti, ca eu merg la Oradea!" N-am stat pe ganduri (suntem nebune, nu, sau mai bine zis superinconstiente), ne-am urcat in masina si pe-aci ti-e drumul! Am ascultat Gotan Project, am vorbit despre muzeu, despre sindicat, despre multe si marunte/big things. Cu uimire am aflat ce tipul e Rac ca mine, apoi ca e nescut in aceeasi zi si an cu mine, apoi ca e consilier in Ministerul Culturii...si gata. Va inchipuiti, cu toate aceste coincidente fericite (Coincidenta, nu exista asemenea animal!) ca nu a lancezit deloc conversatia...iar calatoaria noastra s-a incheiat apoteotic!
In concluzie, totul a fost de vis frumos, feeric, energizant si optimizant. Mi-am demonstrat mie, poate si celorlalti...dar asta nu conteaza ca daca vrei ceva cu adevarat se implineste. Dar inca ceva, nu vom repeta excursia si stilul abordat din doua motive: 1. a doua oara nu va mai iesi la fel de bine: 2. e de ajuns o singura escapada de genul asta, nu voi repeta, nu-mi place rutina.
Si Energia capatata...pe gratis (mama, ce materialista m-ai facut) se simte si acum...

PS...mai trebuie sa scriu inca 2 aventuri. Concediul meu de odihna, incheiat de curand si nunta lui Miki si a lui Ionut, de sambata. Casa de Piatra!

23.9.09

28 august 2009 - VAMA VECHE - prima parte


ora 12.46
Acum o ora am trecut usurel :P printr-o spaima sora cu prostia dusa la paroxism. Beau o cafea Lavazza la o terasa cu stuf (criteriul dupa care imi aleg eu locul de odihna intelectualizata, la umbra) si muzica buna si barman care joaca table in fata mea, are telefon Nokia cu mufa subtire si care imi încarcă telefonul in spatele tejghelei.

Ma simt foarte bine, vad marea, o miros, o admir si mi-e dor de ea, desi e la 10 m. Mi-e dor sa imi fie cald atat de tare incat apa sa ma primeasca pentru dezincalzire, e tanara vremea.

Sa revin la spaima...acum o ora a venit un tip brunet cu fata alba, corp armonios dezvoltat, pantaloni scurti bleumarin si ochi verzi (s-ar putea. A venit la terasa pentru o bere sau altceva. A venit impreuna cu norocul meu...a vorbit cu mine, cu ochii lui verzi larg deschisi...si a rostit "Vezi ca ti-a cazut potfofelul...!" Si a plecat...eu raspunzand in urma lui: "WOW, erau singurii mei beni!"

Incep cu inceputul...Era sa plec singura, dupa ce am avut parte de cea mai faina cursa Cisnadie-Sibiu cu Honda CB1 din 1991 (400 cm2). 10x Florinul meu! Ana Rationala s-a speriat ca nu avem destui bani sa mai facem excursia. Noroc cu Eliza santajista si Eliza solutionista, care a santajat ca pleaca oricum la ora 11 si a solutionat: "Bine, fata, mergem doar la Bucuresti. Renuntam la mare! N-avem bani!". Am plecat ...zic pe scurt ca m-am plictisit de aceeasi poveste repetata la nesfarsit. 5 ore pana la Bucuresti, la Universitate. Logan albastru 72CL LGA, sofer cadru civil in armata. No money! Reclama muzeul meu!

Apoi cafea, pardon Coca Cola cu gheata, fara lamaie, 7 lei. Ana tzapa - Latte Machiato si apa minerala - 19 lei. Metrou, Piata Iancului, Raluca, Ema, Curtea Berarilor, Lipscani. Aici a fost super-fain Lipscaniul noaptea, pe podete de lemn, cu show-room-ul actoricesc, cu fotoliul de piele neagra, cu publicul apatic al Madonnei. Seara, noaptea continua cu apa minerala si povesti de banca, inconjurate de caini castrati, cu cercel galben in ureche. Dimineata vine iara, cu covrigi calzi, bilete de metrou si iata-ne pe centura, opring camionul mov, spre Constanta. Rad mult cu Catalin, care are piciorul stang din plastic, vorbesc cu colegii mei, tiristii, prin statie: "Hei, colaga Bergenbier, mergi spre Mangalia? Vezi ca e "nunta" la Fetesti, ARR-ul opreste camioanele sa verifice diagramele. Accident la intrareas in padure, inspre Constanta. Merge cineva la Mangalia?" Tinem minte frecventa - canal 22! Am ajuns pe centura C-tei. Traiasca soferul Catalin, la care i-am zis: "Mai are rost sa-ti dau cei 10 lei pe care i-am pregatit?" Normal ca nu, suntem simpatice. Face cinste Ana cu un suc, in Sibiu! Trecem de-o mica benzinarie si scriem pe pancarda MANGALIA. Stam...stam...Ana mica opreste Tirul mare, cu limba (dragut scoasa). Marea incepe sa se vada, ne apropiem, coboram din tirul negru si licios, cu sofer tanar si inteligent. Nici un ban. Minunat. Iar ocazie, ne iau doi rockeri cu fitze:P Ana spune ca nimeni nu va intelege expresia. Bine, doi rockeri cam infumurati, din Cluj. Ei vorbesc cu noi in engleza, suntem exotice, cu rucsaci mari in spate. Le spun ca venim de la Sibiu. Ne intreaba careful: "Si vorbiti romaneste?". Eu raspund: "Asa, un pic, cu greseli!". Vroiam sa mergem la 2 Mai, ma razgandesc, in masina canta White Snake, 2 mai era bosorogesc, ajungem in Vama. Gazda lor ne cere sasesutedemii pe camera, nu vrem, gasim cu patru sute o minunatie de casa, la doi pasi de mare. Ne luam rucsacii, ne gazam in conditii de pensiune aproape de lux si fugim in mare...
Vine seara, mergem la Crematory - 11 lei o bere si un suc, rockeri plictisiti si apatici, jucand carti, barman iepuras. Bai, de ce nu lasi piesa pana la capat? Bai, de ce nu pui si un Tears of time? Bai, de ce ai schimbat formatia? Bai, esti prost? Hai la Black Sabath, 10 lei intrarea, ne punem langa terasa, incercam sa facem o afacere: Cine sta in afara terasei si, totusi, aude... 3 lei de caciula. N-aveau caciuli, deci nu avem nici noi bani in plus! :)) Hai in STUF, hai la dans. Da muzica mai tare. Avem si noi o mica gasca: Kenny, care a facut Bruk-ul, e cu 11 ani mai mic ca mine, George, timidul din Chisinau, frumos baietas, interesant dansator. Dansam pe plaja. Vorbesc cu Florin la telefon - domnul e actiguit putin, a luat cateva beri la bord, parca ar fi gelos (ha,ha), vorbeste de sarmale (aluzie la Sarmy, aventura mea de la Saturn, de acum 9 ani), carne si pirati. El nu isi da seama ca nu sunt ca el. Ce am ales, e bun ales. Nu am venit la mare pentru CARNE. Pe la ora doi, terminam dansul pe plaja, deja eram obosita, deja veneau copiii si se dadeau la noi. I-am barat si bannat. Gata prima seara, am dormit bustean! Marea e minunata, e albastra, inca nu am intrat. Te iubesc, MAREA MEA draga!
Restul pozelor...nu toate (ce, am innebunit?), le gasiti in albumul meu de vacanta:https://www.facebook.com/elizapenciu/media_set?set=a.104554346237111.10094.100000476378246&type=3&pnref=story

19.9.09

Jucatoarea sau Minunea Lumii


Subtitlu:
Interviu cu o persoana dependenta de jocuri de calculator, si nu numai.
Observatii :
1) Acest interviu se afla sub egida : « Jucam-as sa ma joc cu jocul », campanie initiata in decursul timpului, pe acest blog.
2) Materialul, supus analizei, nu este destinat celor care si-au exprimat, tot in decursul timpului, anumite reticente, fata de pseudo-nocivitatea, creata anumitor persoane, de jocurile PC.
3) Orice asemanare cu persoane sau intamplari reale este pur intamplatoare.


Reporter : Buna ziua, va rog, prezentati-va, doresc sa avem o discutie sincera, interactiva, daca sunteti de acord, fara prejudecati....dar cu perdea, vegheaza CNB-ul. Si inainte de a incepe propriu-zis, imi sunteti foarte apropiata, ca varsta si simt ca v-as cunoaste de-o viata, domnisoara, pot sa va spun « Tu » , insistand, la randul meu, pentru reciprocitate?
Ea : Iti raspund la ultima intrebare, printr-un da hotarat. Si acum sa incepem povestea. Cine sunt ? Grea intrebare ! Din ce punct de vedere ?
R : Sa luam de exemplu, cine esti in lumea virtuala ?
Ea : Pai...lumea virtuala e mare, eu ocup cateva particele din ea...in varii ipostaze.
R : Da ? Ma faci curios...ce fel de ipostaze ?
Ea : Varii...sunt prezenta ca o mica persoana semi-publica, cu activitatile mele profesionale:D, am un statut de blogg-eritza de vacanta...de ceva ani deja, dau si anunturi la mica publicitate on-line, de exemplu : Vand telefon Sony Ericsson Xperia X 1 (pe bune), am sau aveam o pagina de agatzat...cred ca m-au dat afara pentru inactivitate.
R : Doar atat ???
Ea : Acum ce vrei sa recunosc deschis ceea ce vrei sa auzi deja ?
R : Eu pun intrebarile...
Ea : Bine, recunosc, nu ma caiesc, intr-adevar ma obosesc, dar imi plac la nebunie, ma delecteaza, ma agita, ma enerveaza, imi creaza suspansul, ma linistesc, ma pun sa gandesc, brusc nu mai vreau sa vorbesc...
R : N-am mai intalnit asa o persoana sucita...dar sa continuam, ma asteptam la asa ceva, am venit inarmat cu rabdare. Ce anume recunosti? Ce anume iti creaza starile descrise mai sus?
Ea (cu o grimasa nervoasa) : Jocurile....Ma joc la fel precum fumez sau fumez precum ma joc...Sorry, as vrea sa ma las de amandoua, de fapt nu. Ai dreptate, sunt sucita !
R : Ce jocuri ? Ai cumva si vreo istorie ? Cum a inceput totul ? De la jocurile copilariei ?
Ea : Sa trecem peste jocurile copilariei...ca nu mai e interviu, devine nuvela sau roman fluviu....Ma joc pe calculator. Ma joc demult de vreo zece ani. Am inceput usor, dar m-a prins tare, inca de atunci. Era doar preambulul. Se numea Caesar III sau ceva de genul, nu aveam internet acasa, mergeam la cursuri dimineata si seara, noaptea stateam la Bobo, la internetul de la coltul strazii. Construiam temple, apeducte, rezervoare de apa...Roma inflorea. Intre timp invatam si istoria antica, la facultate...Luam 10, mergea treaba! Au trecut anii...Au aparut jocuri noi. N-am ramas doar cu strategii..am fost catva timp mecanic auto. Doamne, de-as stii cum se numea jocul ala…l-as mai juca o data! Aveam un service-auto…primeam si rable si minunatii de masini si, cu cap, precizie si indemanare le reparam pe toate, aripi, capote, motoare, lonjeroane, turbosuflante...acum iti dai seama ca exagerez…suruburi, piulite, pompe, nu mai tin minte…tot asa la internet il jucam. Am trecut apoi prin nebunia Need for Speed, nebunia vitezei, nebunia decorurilor de pe marginea drumului, cand bolidul rula si intra in garduri cand ma holbam la visinii infloriti din livada pe unde treceam. A urmat un joc al frustrarilor refulate...parca Flat, tot cu masini...ma ciocneam in draci, distrugeam celelalte masini si eram fericita la explozia finala.
R. Interesant...totusi nu mi se pare iesit din comun. Imi pari destul de normala...
Ea : Stai, nu te grabi, nenicule! Mai am.....la greu ! GTA Vice City si San Andreas iti spune ceva ? Pentru a-mi indeplini misiunile trebuia sa imi fur cate-o masina…si tot furam, indeplineam misiuni, impuscam raufacatori…eu insami eram unul dintre ei :P. Si imi placea la nebunie. Ce era mai grav este ca mergeam, in viata reala, cu taxiul si ma uitam la masinile de pe strada…ma si vedeam cum le smulgeam soferii si le luam cu japca! Asta a durat cateva luni, apoi, dupa o perioada iar mi s-a facut dor si le-am reluat...alte cateva luni ! Nu te sperie asta ?
R. Inca nu...mai ai ?
Ea : Vine perioada shoot-erelor. Moha in retea, cu baietii…n-a prea fost de durata, dar a fost incitant. Apoi altul... Bine, am pornit de la un simplu cutit si am avansat la pistol, luneta, sniper, mitraliera smechera...Castelul Wolfenstein, castel medieval cucerit de nazi. I-am dovedit, am luptat si din telecabina. Bine, ca a trecut. Deja aveam laptopul meu…de fapt era de la service:P…si timpul nu mai era o piedica in calea jocului.
R. Mi se termina spatiul acordat, mai am si alte intrebari...
Ea : Pai ti-a trebuit sa te joci, acuma joaca cum spun eu. Mai am...un joc de suflet I si II. Desi, l-am jucat de doua ori, ambele CD-uri...l-as juca la nesfarsit. De-aia ma feresc sa-l reincep...Syberia, mamutii, automatonii...sa nu cumva sa le zici ca sunt roboti, ca se supara. Si de la Syberia...de vara trecuta am facut o pauza. Pana in 7 decembrie 2008 ! Atunci am fost cucerita ! Ma scuzi un pic, vreau sa vad ce-mi fac satele....
R. Ce sate ?
Ea : Iti explic...un pic mai tarziu. Abia acum intram in subiect! Brb! Am revenit. Minunea Lumii a mai urcat un nivel. Of, Doamne, bine ca sunt doar observator din afara. Ma intrebai de sate...Stai un pic, vreau sa numr 8+6+2+1+3+16+1=37 de sate. Mai aveam 2, dar s-au sters...ups !!!! Nu-s toate ale mele...stai relax! Unele le am doar in gestiune, suraveghere si mici interventii benefice.
R. Vorbesti in dodii ! Cititorii n-o sa inteleaga nimic !
Ea : Vorbesc cum vreau eu, o sa ma si explic. Deci, revin, in 7 decembrie am fost cucerita de Travian. Bine ca nu de Natari…ca eram in plop. Apropo, stii ce culoare au Natarii? Culmea, sunt verzi. Nu te mai inspaimanta, e imaginatia mea! Travian m-a cucerit pentru ca e un joc logic, ascute mintea si te face sa iti demonstrezi abilitatile, pe care oricum ar trebui sa le folosesti si in viata reala: logica in gasirea celor mai bune solutii, diplomatia, dibacia in construirea strategiilor si punerea in practica a acestora. E un joc de marketing, e un joc de viata. Un joc care poate descinde in viata reala....Nu dau nume aici, nu vreau sa influentez pe nimeni, dar spun un simplu multumesc profesorului meu, cu nume predestinat (am facut totusi o aluzie - Anhel).
R. Sa inteleg ca e un joc cu circuit inchis...un joc al marilor strategi...al uluitoarelor descoperiri...???
Ea : Hai, sttt...sttt....Crezi ca nu-ti observ ironia ? Normal, nu doar elitele il joaca...departe de mine acest gand. Un sociolog ar putea face aici, in ambianta virtuala, adevarate studii comportamentale si de conduita pentru grupa de varsta 10 – 18 ani. Dar nu cunosc inca un sociolog care sa fie curios de intreaga paleta tipologica ce poate fi studiata aici si care sa adopte metoda studiului prin joc. Mai vreau sa fac o mica marturisire. Mi-am facut un mess special pentru Travian...bine, si acela e selectiv. Dar, ma distrez (ca altceva nu pot face...nu sunt psiholog) citind status-urile fetitelor si baietasilor...Eu totusi nu am fost asa, la varsta lor. Logic, nu ?
R. Nu inteleg ceva...oricum nu inteleg nimic...dar cum adica, vorbind despre sate, te citez: « Mai aveam 2 dar s-au sters...ups !!!! »...Cum asa s-au sters din senin ?
Ea : Ai atins un punct sensibil, eu le-am sters....de fapt le-am facut cadou, inainte de stergerea lor, danie la alt mosier :P Ia gandeste-te....cand un boieras in perioada interbelica, se sictirea de aerul prea rar de la tara si dorea cu ardoare Parisul, ce facea....lasa satul/satele in arenda...si pe-aici ti-e drumul. Aceasta paralela, poate nenimerita, o fac eu acum. Imi place jocul, m-a prins, m-a cucerit, dar e o pacoste. Cu cat ai, cu atat vrei mai mult, ca sa ai mai multe trebuie investit timp, unii dau si bani...Am, mai vreau, dar...cat de curand am sa ma opresc. Nu pe server 6....pe restul pe care le-am inceput din curiozitate. O sa imi dau conturile....in arenda:P. E cazul unei vacante !
R. Da, pare obsedant....
Ea : Pai sa-ti povestesc o intamplare. Ma trezesc intr-o dimineata...mama era langa mine. Ma ridic din pat si spun, destul de speriata : « Magic Fm !!!! Magic Fm !! » « Ce-i cu Magic Fm ? » ma intreaba mama. « A fost atacat !!! » Mama ma intreaba iar « Cum a fost atacat ? » Iar eu, destul de nervoasa ca nu eram inteleasa : «Magic Fm e jucator de Travian, a fost atacat, noapte buna !»
R. Terifiant....putem opri interviul ?
Ea: De ce?
R. Vreau sa ma documentez…pe internet, despre acest Travian…
Ea : Smechere, vrei sa te joci....te-am prins ! Noapte buna !

Ianuarie, noaptea...


A sosit acel moment al vietii mele, in care trebuie, simt nevoie sa ma destainui. Nu am mai scris demult, si de lene, dar principalul motiv cred ca a fost frica. Ultimul blog mi-e fost "Blestemul gumei de mestecat"...un post dragalash, nevinovat, plin de sperante in viitor si cred ca si in trecut, desi cu greu putem vorbi de cuvantul "sperante" la timpul trecut. Cine nu ma intelege, nu ma intelege, si gata. Eu stiu ca ceea ce scriu aici scriu in primul rand pentru mine...si abia dupa aceea pentru voi, cei care cititi. Eu imi scriu aici crampeie din viata, caut sa le analizez, sa le despic firu'n patru, sa le tratez cu starea sufleteasca necesara, dupa caz si sa le gasesc, eventual, solutii.

Asadar, in ultimile patru luni si ceva ...s-au intamplat multe. Nu am mai scris pentru ca, desi sunt vesela, optimista, super-activa, doritoare de momente hazlii create prin propria-mi actiune sau a altora (pentru care le multumesc), am aflat ceva nou despre mine. Ceva care nu ma mai lasa sa-mi traiesc viata, asa cum obisnuiam pana in acel septembrie fatidic al anului 2008, chiar inainte sa plec in Anglia. Ceva ce ma scoate din sarite, ceva ce eu nu inteleg, nu e logic, nu-i gasesc raspunsul si nu stiu solutia. A inceput in ianurie 2007...cand am scris blogurile de spital, diagnosticul a venit abia acum, m-a lovit in moalele capului, precum soarele din desert pe Lawrence al Arabiei. Inca nu stiu cat de grav este, nu mor inca..decat in 2012 (cand am auzit ca lumea noastra sa sfarseste, cica ..., de fapt nu ma intereseaza precum par de interesata). Deci, astept pe zi ce trece un neprevazut negativ, care sper sa nu mai apara niciodata...si tot asteptand, tot asteptand rezolv probleme, gasesc solutii, ma misc repede (ca de obicei), ma intristez (ca in aceasta seara, de altfel, am baut doua beri si jumatate...si nu a fost decat un pas sa ...don't jump...sar intr-o stare vecina cu nelinistea, tristetea si neputerea ...si totusi ma simt foarte bine!). Si nu vreau sa se schimbe ceva, decat in bine! Am scris...gata, o las balta, mi-am facut datoria de onoare...Astazi, m-am simtit bine, dar...amintirile din facultate, amintirile din ultimii sapte ani + alte cateva amintiri m-au adus...in fata ta, si scriu...si as vrea sa ma opresc pentru ca sa ma joc...sa ma bucur de jucaria copilului care si-a pierdut brusc, in septembrie, starea de inconstienta....Doamne, cat imi placea! Acum sunt o prefacuta...dar tot eu sunt, ma mint pe mine si ma cred din adancul sufletului. Acum tot ce vreau este sa dorm....si sa ma joc. Si, maine dimineata sa ma trezesc, sa intarziu, ca de obicei, la serviciu, sa stau peste program, din inertie si sa fiu EU...(culmea, chiar reusesc cateodata...culmea, destul de des....culmea, putini isi dau seama ca m-am schimbat...culmea, ...nu mai am ce scrie!)

PS...trebuie notat totusi, am revenit la daci, nu mai au aceeasi consistenta ca la Costesti, in facultate, dar ma fac sa nu mai ma simt ...cvasi-datoare fata de ei si de visurile pe care eu mi le-am visat mie insami...atunci cand numaram cele 11 trepte ale sanctuarelor...

Blestemul gumei de mestecat


Profit de ocazie ca s-a terminat postul, ca oamenii au inceput sa se casatoreasca cu sarg, ca prietenii mei sunt ocupati, care pe unde, la fantanite, la rascruci de vanturi sau dincolo de Carpati. si ma apuc, cu sarg, sa deapan o amintire staruitoare. Nu va pregatiti prea tare, pentru cine stie ce filosofie...vreau doar sa nu uit niciodata de Blestemul Gumei...(nici n-as putea, pentru ca inca nu s-a incheiat)

Aveam 6 ani, fetita mare la gradinita de pe 1 mai, cea cu program de somn...In toti anii de gradinita nu am dormit decat o data...dar cu ghinion, pentru toate partile. Primisem pachet mare din Germania si singura bucurie de care imi amintesc au fost gumele rotunde, colorate, dulci si multe...erau 100! Dintr-o suta de gume, scad 90 (raspandite pe sub pat, pe dulap, la scaun si la masa, dar pe dedesubt, poate si la gunoi samd). Rezultatul care conteaza este de 10 gume...pe care le-am bagat pe toate in gura. Si cu o multumire desavarsita le-am mestecat, le-am mestecat, le-am mestecat, cu gura plina si obrajii umflati...A fost prima oboseala a vietii, probabil, pentru ca brusc, ca prin minune, mi s-a facut somn. Ce sa fac cu guma? Unde s-o pun? Nu pot dormi cu ditamai guguloiul in gura. Mi-e foarte somn. Si atunci s-a facut brusc lumina, o fetita mica, ca mine, dar cuminte, dormea linistita in patutul ei. Raluca, de ce a trebuit tu sa dormi cu palmele facute caus, ca-ntr-o naiva rugaciune? De ce a trebuit sa imi adapostesc guguloiul de guma chiar in palmele tale adormite? De ce am rasuflat usurata de gasirea unei solutii formidabile si am dormit atat de bine? De ce m-am trezit in urletele si in plansul tau care nu intelegea ce s-a intamplat? De ce aplaudai fapta mea cea rea? De ce guma se despartise in zeci de firisoare lipicioase care-ti serpuiau nervoase pe palme? De ce Tanti Chivuta m-a pedepsit si m-a inchis cu patul de lemn, cu capul in jos? De ce m-am zbatut atat de tare incat am lovit cuiul de lemn care tinea patul si am cazut cu tot cu pat peste Tanti Chivuta? De ce sunt singurul copil (rau) din gradinita, pe care Tanti Chivuta il tine minte si o intreaba si acum pe mama ce mai fac?

Pentru ca blestemul e in guma, iar guma ma insoteste zilnic, toata viata. In par, in copilarie, la scoala, apoi lipita de mainile mele la liceu si facultate, iar acum, in pozele, cand surazatoare incerc sa-mi etalez nurii, ea se iteste in coltul drept (de obicei) al gurii...In rarele interviuri TV, cu varii teme, guma e la loc de cinste, e vedeta, e muza, e ...vizibila din nou. Ce ciudat...acum n-am guma! Ma duc s-o iau din geanta mea colorata. Revin!

Acum catva timp mi-a venit ideea sa scriu despre blestemul gumei. Eram cu frai-mio. M-a invitat sa iau loc, sa ne uitam impreuna la desene animate. Am acceptat, cu greu, dar pana la urma subiectul abordat m-a prins. Erau desene urate, cu copii urati, unul dintre copiii urati era si rau. A cumparat o punga cu 100 de gume (infloresc povestea) colorate, majoritatea roz si mov. Si nu i-a pastrat nici una mamei lui, de frica acesteia trebuind sa-si inghita guguloiul de guma. Noaptea guma a explodat...si trecand printr-un sir de mici aventuri de rutina pentru a scapa din chingile gumei, a implicat in salvarea lui mai multe desene animate urate, si copii si oameni mari...care, bineinteles, s-au lipit de guma atotputernica. Si tavalugul de guma a luat proportii, din ce in ce mai mari, acoperind orasele, marile si oceanele, pana cand a acoperit Pamantul...prin Inlocuire. Ce ziceti...pot numi acest episod: Apocalipsa Gumei de Mestecat?

Are de ce sa imi fie frica de guma? Pot renunta la guma? Nu cred...blestemul continua!

Scris acum 13 luni - august 2008

Nu am cuvinte...


u am cuvinte, spuneam in titlu...Chiar nu am. O sa incerc totusi sa refac...din franturi implinirea unui vis...vis simplu, vis uman, vis pe care-l aveam demult si pe care il implineam des...insa au trecut peste mine cativa ani...si mi-am uitat visele.

Ce deprimat am inceput. Vreau sa scriu mult tot ce am simtit si cu cine. Stii ce, nu conteaza ca nu am pus degetul de unde izvoraste Cibinul (Raul Mare), asa cum vroiam...ca a venit fi-miu si frai-mio si, impreuna cu familia, mama si tata, am plecat in alta excursie, mult mai frumoasa, dar prea devreme acasa, in sus, de Sibiel. Prea scurta e fericirea pura. Chit ca am bube scarpinate prea tare, mi le va scoate Calin, in Photoshop.

Maine e ziua mea...si a fost un cadou perfect tot week-endul...de asta am eu nevoie, sa fiu impreuna cu prietenii, nici nu e necesar sa vorbim prea mult...ca de ras, am ras destul...doar sa stiu ca sunt acolo, ca vad verde in fata ochilor si ursi in visele noptii.

Apropo de ursi, am dormit in cort...mai bine zis, am vegheat ca Sile si Nutu sa doarma bine, iar mama Ana sa aiba vise placute. La inceput mi-a fost frig...dupa aia a fost perfect...La un moment dat stateam in mijlocul cortului cu chibriturile in mana...si pocnitorile in cealalta (singurele pocnitori care am mai ramas la nord de Carpati, excluzand contrabanda), tacand chitic si asteptand sa ii vad ghearele cum patrund, rapid, prin panza firava care ne era adapost si se infig in mine, facandu-mi noi bube. Prea multa imaginatie. Calin era in cercetare. S-a intors...mai erau doua ore si venea dimineata. La 5 deja fumam...de bucurie ca ursul n-a vrut sa ma vada. Cica, n-ar fi ursi in zona aia, numai serpi...dar nu cred. A fost un urs mic, care nu a ajuns la mancarea noastra pentru a doua zi, agatata in copac, doar la punga de gunoaie, gasita sfasiata si cu o urma de gheruta timida...era un urs mic-mic, care a vizitat toate corturile de pe vale...stiu dupa claxoane si urlete de oameni (cat de cat speriati). Sau un serpo-urs...sa fiu in ton si cu traditiile locale.

Am uitat de paparada! Era galbena-galbena...daca ar exista Galben de China, as spune ca asa de galbena era...Cred totusi ca exista galben de China. Si am mancat-o cu marar, imprumutat de la Pensiunea Adriana. Mai vreau! Si ursul, pardon, serpo-ursul a lins, noaptea, tot uleiul de la omleta si puii gatiti intr-o maniera de nerefuzat si data viitoare, pe care o vreau cat mai curand.

Am uitat multe, ca de exemplu, drumul spre Sacel, desi nu era destinatia noastra aia, dar putem spune ca ne-am dus pe acolo, ca sa gasim corcoduse (zarzare) si un lemn miraculos, la care Sile i l-a aruncat lui Nutu in rau (de ciuda) sau mancatul de pateu in vecinatatea unor moldoveni picati de nu stiu unde in fundatia unei case, care bateau cuie la norma, vorba cantecului, A-nceput de ieri sa cada/Cate-un moldovean pe strada/Nemancat de-o saptamana/C-un casetofon in mana...fara nici o aluzie si legatura cu faptele reale sau intinsul cortului...intr-o echipa TRUE sau Emo mic, supranumit si Scufita Rosie Emo sau faptul ca am uitat sa ne jucam mimatea sau ca rucsacii erau foarte grei si Alex semana cu un tractor din spate sau ca am trecut un rau pe o punte dintr-un stalp subtire de beton...daca eram singura m-as fi tarat pe el...de frica sa nu cad de la inaltimea de 50 de cm sau ca am fumat LM spre sfarsit, ca mi s-au terminat Luckies sau ca tot felul de goange sau urzici veneau la mine sau eu la ele...si ma piscau si eu a scarpinam pana la sange (sa nu uit concluzia week-end-ului) sau ca am avut caciula lu' frai-mio...pe care noaptea am pierdut-o, dar am gasit-o dimineata sau ca ne-am intalnit cu un om cu cap de argint pe care bagaretul satului Sibiel la scos aproape in suturi afara, de ciuda ca nu avea si el cap de argint...sau goanga gasita duminica dimineata...in forma de cap de mort...super true, man! sau multe alte lucruri, care mi-au bucurat sufletul...iar devin semntimentala, in rautatea mea notorie...

Concluzie, maine implinesc 30 de ani...si am facut o descoperire sinistra...care m-a speriat foarte tare. Eu nu sunt chiar eu...cum credeam. Alcineva imi foloseste corpul, inca de cand s-a nascut. Mi-a luat si numele totodata...Chiar credeti ca am innebunit??? Am dovezi clare, daca as fiu eu cea care sa aiba stapanire pe mine insami, credeti ca as mai avea bube scarpinate pana la sange, fara nici o mustrare de constiinta, intr-un sabotaj continuu? Raspuns: NU, cu siguranta. Deci...nu mai sunt dubii!

PS Imi urez de azi La multi ani...ok? Ca maine nu o sa am timp! Raspuns: mersi, la fel!

PPS Multumesc...

Luceafarul...


Am un nou erou! Nu vreau sa dau nume..ca daca se simte, si-o ia in cap! Pot sa va spun o poveste imbarligata in mod special? Nu neaparat o poveste...poate o ecuatie povestita...Necunoscuta va deveni cunoscuta doar in toamna...
A fost o data o intriga. S-a facut un curs de specializare si ne-am intalnit, desi ne cunosteam...cat de cat, mai mult sau mai putin. S-au facut planuri de lupta dreapta, cu mingea la picior si/sau in poarta. Au trecut cateva luni. Apoi am baut o bere. Mint, am baut o limonada. Si ne-am reintalnit. Ne-am gratulat reciproc, ne-am intaratat si am stabilit intalnirea oficiala, dar neoficiala totodata.
Porni Luceafarul. Cresteau/ În cer a lui aripe, / Si cai de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe...Si ne-am avantat in verde artificial. Si am alergat cu mingea la picior, cu emotia printre bare, am strigat de bucurie, de necaz si de nevoie...Si am facut o inmultire...inmultirea cu trei. Cifra magica. Trei in unul. Plus inca unul. Nu indeajuns.
Fara final...sau semi-final udat cu bere, in valuri si fotografii suculente. Sa vina toamna, sa se astearna frunzele galbene pe noile alei ale Parcului Astra...pe unde vom trece din nou..in calatoria Luceafarului..a ASTREI!

Scris in urma cu 15 luni

Somebody help me...

M-am hotarat...nu mai pot rabda sa nu scriu. E una dintre cele mai interesnte, dar si stresante perioade din viata mea. In astea doua saptamani care au trecut am invatat ce tipuri de boxe exista, ce inseamna statiile de amplificare, microfoanele tip girafa, cate canale trebuie sa aiba mixerele, plus auxiliarele. Monitoarele sunt niste boxe mici cu spatele la public si cu fatza spre artisti. Banditzii sunt statii de amplificare cu boxe incorporate, pentru chitara, bass s.a. Si inca ceva..minim 5000 de watti. Nu ii mai incurc cu voltii. In plus, tobele...cu 5, daca nu chiar 6 microfoane, si nu tobe de orice fel..ci tobe cu pres (sa nu o ia razna pe scena si sa cada in lac:) (10x, Grig). Multe si minunate lucruri am invatat...credeti ca mai rezist?!? Ca nu e doar atat, afise, fly-ere, autocolante uitate, recuperate si lipite, multumire sponsor, invitatii, organizare pentru restul activitatilor. Am uitat sa verific unde pot monta aragazul cu butelie pentru papa bun (clatite cu de toate) la Carciuma din Batrani. Maine. Apoi, ecusoane, adrese Politie, Jandarmerie, Salvare, firma paza, autobuze. Memorii justificative: de ce am ales pentru Noaptea Muzeelor (17 mai 2008, Muzeul in aer liber din Padurea Dumbrava, intre orele 18.00-01.00) ca formatii VITA DE VIE si ORA DE FOC, de ce Calusarii din Rasinari vor juca la carciuma, de ce bate toaca Grupul Ascetica, de ce ascultam in tacere un recital de poezie Radu Stanca (Trimbulinzii, regia Bogdan Saratean) sau grupurile Vila la Musica, Actem, ce patesc voluntarii intr-o interpretare artistica Crucea Rosie, cum privim stelele cu luneta lui Apan ...si tot asa...
Nu vreau sa am dubii, nu mai vreau haos, vreau sa fie totul clar, ca mine de clar...Drept urmare, anunt programul...si va astept in Muzeul in aer liber la Noaptea Muzeelor...sub CLAR DE LUNA PLINA...hei Vine Vita de Vie.....!!!! (Luna, tu stapan-a marii...da-mi o mana de ajutor!!!)
Si acum program de voie..da??? Uite aici:
17-18 mai 2008
Noaptea Muzeelor

Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale "ASTRA"
Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului

Biserica din Bezded
18.00 -19.30 - Vecernie si Concert de toaca - Grupul Ascetica
Carciuma din Batrani
19.00 - 01.00 -La placinte inainte!
19.00- 01.00 - Atelier de dansuri populare cu ansamblul folcloric Calusarii din Rasinari, Etno Tehno Parc
19.30 - 21.30- Concurs interactiv-educativ de cautarea a Comorii... pentru copiii de orice varsta
Sala de conferinte, Pavilionul Central
19.00- 01.00 - proiectii de filme: Concurs de fotografie artistica: Nocturna muzeala
Gospodarie-atelier de confectionat instrumente muzicale, Campulung Moldovenesc2000-20.00 - 20.30 -Trupa de teatru Trimbulinzii - Crinul Negru - Din lirica lui Radu Stanca, regia Bogdan Saratean

Scena de pe lac
19.00 - 19.30 - Grupul vocal-instrumental Viva la Musica - Colegiul National "Gheorghe Lazar" Sibiu - clasele IX-XI
19.30 -20.00 - Piesa de teatru Patanii de voluntar - Crucea Rosie, filiala Sibiu
20.00 - 22.00- Concurs de karaoke - muzica populara & muzica usoara
21.00 - 21.30- Grupul vocal ACTEM - Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu", clasa a XI-a
22.00- 22.30-Lectura cerului. Astronomie populara - Minisatul Sfantul Andrei, judetul Brasov, prof. Sorin Apan

22.30 - 23.30- Concert folk-rock - Formatia Ora de Foc, Sibiu

24.00 - 01.00- Concert extraordinar VITA DE VIE
Multumesc tuturor care m-au ajutat si care ma vor mai ajuta...(nu au fost insa multi...as fi vrut ca macar de data asta...sa fie fara numar, fara numar). 10x Annais!

Aberatie la cererea publicului


Astazi nu ma pot intelege. De ce a trebuit sa treaca aproape o luna si ceva fara sa scriu despre una dintre cele mai faine luni...cea a lui Martisor, care a trecut ca si cum n-ar fi fost? Si totusi...a trecut. Incepand cu 1 martie...a urmat apoi Berlinul meu drag. Am mangaiat Zidul, printre gratiile de protectie, am fost partasa la greva mijloacelor de transport a carui antidot a fost bicicleta Annei...am stat la standul Sibiului la Targul de Turism de la Berlin si, volens-nolens, am inceput un mic razboi cu prietenii mei de la primarie. Mi-am pus si anumite intrebari. Ca de exemplu: Chiar daca Berlinul se lauda cu piste bine pietruite cu caramizi rosii pentru biciclisti si desi acestora li se acorda un statut special printre participantii la trafic, de ce pe aceleasi piste mai sus amintite cainii nemti isi fac zilnic nevoile fiziologice, descoperibile din 10 in 10 metri, iar stapanii lor nu se ingrijesc sa le acopere urmele...poate tot dintr-o ura bine ascunsa impotriva acelorasi biciclisti...? Ce noroc insa ca sunt rac, iar instinctele si simturile extrasenzoriale imi functioneaza perfect, la fel ca si intuitia, si nu am nimerit nici un "cadou improscandu-se".

Continui abrambureala duminicala cu un dor..un dor de duca! Dor de duca spre meleaguri nestiute, semi sau pseudo-periculoase, dar extrem de atractive, tocmai prin indiferenta mea cu care ma arunc cu capul inainte in mijlocul Valului...de integrare in Natura salbatica.

Si mai continui...cu cateva vise, care ma fac sa doresc sa stau in pat...in starea de semi-trezie, semi-adormire...cu perindari de Naluci prin fata ochilor, ca zgomot de valuri care se sparg in mine si adulatia destinata proprie-mi persoane si Nalucii.

Maine plec intr-o calatorie initiatica...peste mari si tari...acolo unde nimeni nu ma va mai gasi...si acolo de unde nu voi mai putea scrie niciodata..rapoarte,drepturi la replica si articole. Acolo...inconjurata de condensul norilor si de aburii poluarii globale voi putea fuma in liniste...LUCKY STRIKE!

HiHiHi...nu ati inteles nimic. Asta inseamna..ca nu ma cunoasteti destul! Si Departarea incepe sa-si faca efectul!


Scris acum 17 luni

Negura insorita


Ieri mi-am pierdut cheia...si odata cu ea...parca s-au pierdut toate. Parca m-am pierdut pe mine...Desi ma uit des in oglinda...poate prea des...desi imi vad reflexia...nu cred! Azi am sunat la usa...mi-a deschis mama. Era si normal. Apoi, in timpul veghii la tigara, mama m-a descris. Aparusem in prag fara nici o expresie, prea uniforma in trasaturi, prea nemiscata, prea fara viata si fara vlaga, prea stoarsa...prea indiferenta si prea obosita si innegurata. Nici acum nu mi-am revenit. Nu vreau sa imi revin. Nu imi place timpul frumos. Vreau sa ploua cu energie eoliana. Si vreau un Val. Vreau un Val mare si fermecat care sa ma mature...sa ma arunce...sa ma izbeasca...sa ma tranteasca...sa ma zdruncine...sa ma ridice...sa ma coboare...sa ma aline...sa ma inece! (railor...n-am zis nimic de Spuma Marii...n-am zis nimic nici de masochism)
Sa vina Valul...La noapte visez Valul!
Iar Naluca...ma va salva, pentru ce desi ma arunc cu capul inainte si desi sunt un rac de apa sarata, nu stiu sa inot!

Culegatoarea


Am cunoscut doi Oameni Mari. Tatal si Unchiul Anastasiei Mateevna Fedorovna. Multumesc pentru vodka Sankt Petersburg si Finlandia (fac reclama volens-nolens). Multumesc pentru arhiva de bancuri...provenita din varii surse. Cine se stie...oricum e filmat. Am avut iar succes (cat de cat, chiar daca nu stiam intriga de la bancul cu maimuta data de toti peretii...am inventat-o).

Astazi...implinesc o varsta...sase (6) ani de placeri. Care s-au terminat sau sunt in curs de definitivare, dar vor continua...conteaza foarte mult persoana, dar acum am atat de multa incredere in mine, incat nu vad nici un impediment pentru a avea puterea sa ma dezvolt eu insami in diferite, socante si neprevezute situatii.

Vroiam sa imi incep pledoaria cu...timpul nu mai are rabdare. mai sunt doua zile si voi reveni in ale muzeului aluviuni. Tic-tac-tic-tac....secundele trec, eu imbatranesc, dar fumez in continuare, pana ajung din stravezie ...cuneiforma!!!!!

Despre dorinte...nici vorba! Ma duc la rusi, ma duc la Odessa, imi construiesc...prea rar si incet arborele genealogic si sper si intr-un Berlin ratacit prin luna lui Martisor.

Naluca nu a disparut...ba chiar mi-a revenit in visele de azi-noapte, cand simteam cat de fina ii este epiderma....Fara valuri, doar lumina intr-un intuneric obscur, dar cald, ca de obicei. Ma retrag in fantezie...nu pentru mult timp!


Scris de 20 de luni

Trick of light...


Tu, nu mai cauta...!



Iar tu,...nu mai fi trista!


De ce? Pentru simplul motiv ca existi!


E destul atat?


Nu! Nu e nimic! Ti s-a parut!


Crezi? Esti absolut sigura?


Nu stiu!


Spune ce vrei atunci!


Nu vreau! (Sa spun!)


Esti Idioata (de Dostoievski)!


Nu!


Gata cu povestile!


PS (Ramane Verdele...te-am pacalit!!!)


PPS In aceasta conversatie virtuala...este vorba despre 3 personaje (eu intrebata, ea intrebatoarea si tu, sfatuitul!) Ma simt datoare cu aceasta explicatie extra....pentru ca recitind cuvintele de mai sus... nu intelegeam cine cu cine vorbeste. M-am dumirit acum!

Intre...si...


Nu am mai vrut sa scriu nimic in acest rastimp...sunt in concediu! Dupa un an in care nu am apucat nici sa rasuflu...munca, munca si iar munca. Nu au fost neglijate nici distractiile...Eliza s-a transformat in ditamai organizatoarea de evenimente recreative cu iz derutant de egocentrism! Dar, gata! Stateam inainte de Craciun in Go in...intre doua intelniri si multe ceaiuri cu rom (ca eram racita). Si atunci am scris un blog...nevirtual pe vreo 15 pagini de carnetel. Urma sa il transcriu. Era Retrospectiva Anului 2007. L-am parasit...il iau in deradere...sunt satula pana peste cap de visele mele reale si ireale. Pe parcursul timpului...mi-am creat propriile mele superstitii...nu gust si nu cred in superstitiile de duzina. Am inelul meu de argint cu piatra de granat...l-am malformat ca sa nu poata incapea pe degetul nimeni. E al meu si ma apara de niscaiva pericole...extreme, cica! Nu e plagiat dupa nimeni, e doar o preluare atipica de la Dorian Grey, cand era el in faza pietrelor pretioase. La semafor, in principiu, trebuie sa fie vesnic verde cand vreau eu sa trec strada. Daca nu e verde inca, trebuie sa numar de 3 ori pana la 9 divizat in grupe de 3 (un doi trei, un doi trei, un doi trei). Daca nu se face verde...pana numar eu...inseamna ca e de rau! Cand deschid pachetul de Lucky...intorc a treia tigara din dreapta! De ce? Ca sa imi pun o dorinta! Pot spune si superstitii din copilarie? Pot! Cand stateam pe Lilly Paneth si mergeam la baie (superstitie cu durata intre 6 si 16 ani) era intuneric, iar intrerupatorul era la vreo 2-3 metri de usa, pe peretele alalalt. Ca sa nu vina "lupii" si sa ne manance, atat eu, cat si fratele meu trebuia sa zicem un cuvant magic din 11 litere, (nu vi-l spun...ca-i parola mea) de trei ori unul dupa altul, pana sa aprindem lumina. Cuvantul l-a inventat Alexandru...care, tot cand era mic, avea probleme cu niste vrajitoare care il rapeau si ii dadeau drumul de pe Hotelul Continental. Zicea cuvantul magic si vrajitoarele dispareau. Si mai e ceva! Noi la vasc nu ii zicem vasc. Era un cuvant prea greu pentru copii! Am inventat ca sinonim cuvantul "chitz". "Uite, tata, chitz! Oare ciorile mananca "chitzul"? Dar notiunea de chitz a capatat alte conotatii in fratia noastra! Chitzul poate fi orice obiect...mic, mare...(de obicei mic). Chitzul aduce noroc si nu trebuie pierdut niciodata! Poti sa il ratacesti, dar sa nu il pierzi! Uite cativa din "chitzii" mei (toti ii am de la frai-mio): un epolet (sau cum senumeste el) de jandandarm (cand era Alexandru in armata), partea de sus a unui lacat mare, o bancnota de 2000 de lei cu Eclipsa, un glont fara praf in el. Mai am si alti chitzi: piatra filosofala din raul Strei de la Profu, un porcusor rosu din Danemarca, un indian de argint, un stick de 2 GB si un cutitas de hacuit pestele (toti de la Nu Conteaza - poate am uitat cativa chitzi...imi pare rau)...deci s.a.m.d. Toti chitzii imi poarta noroc!
PS. Nu vreau sa trag nici o concluzie...dar, maine, ma internez in spital...sper sa fie doar de forma! Trebuie sa mai fac un RMN la coloana...fuck! Ca de o saptamana am piciorul drept amortit...si sunt super suparata pe mine.
Promit ca anul asta sa imi iau concediul la timp...sa nu il las pentru inceputul anului viitor...si, in concediile viitoare, chiar sa fac ceva. Sa plec, sa ma plimb, sa vad si sa experimentez ceea ce nu am vazut + facut pana acum! Voi continua sa visez...totusi ...vise nalucitoare!

NOTA BENE
Postarea a fost scrisa în februarie 2008...cand nu foloseam încă diacriticele...Ioi, doamne...In aceasta nota, păstrez exemplul...ca sa nu ma dezic de mine!